(1) Pentru programele prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a) și b), sumele reprezentând plăți în avans acordate partenerilor principali/partenerilor se vor deduce integral din valoarea cofinanțării publice asigurate de la bugetul de stat aferente fiecărei cereri de rambursare transmise de către aceștia, potrivit prevederilor contractelor de finanțare.

(2) Pentru programele prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. c) , alin. (2) și alin. (3) lit. a)-c) , sumele reprezentând plăți în avans acordate partenerilor principali/partenerilor se vor deduce prin aplicarea unui procent la valoarea cererilor de rambursare transmise de către aceștia din sursa din care au fost acordate, potrivit prevederilor contractelor/documentelor programului.

(3) Sumele recuperate din plățile în avans acordate în cadrul programelor prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a)-e) , alin. (2) și alin. (3) lit. a)-c) , provenind din fonduri Interreg, se utilizează pentru continuarea finanțării programului, iar sumele recuperate din plățile în avans provenind din cofinanțarea publică asigurată de la bugetul de stat, rămase neutilizate, se virează în bugetele din care au fost efectuate inițial plățile, reconstituind cheltuielile efectuate din acestea, astfel:

a) în contul de cheltuieli bugetare corespunzător, în situația în care sumele încasate corespund unor plăți efectuate în anul curent;

b) potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 275/2008 , cu modificările și completările ulterioare, în situația în care sumele încasate corespund unor plăți efectuate în anii anteriori.

(4) Sumele aferente plăților în avans sunt acordate pentru asigurarea resurselor financiare necesare începerii derulării contractelor de finanțare/cofinanțare și pot fi transferate partenerilor în limita și în condițiile stabilite prin contractele de finanțare/cofinanțare.

(5) Partenerii principali/Partenerii au obligația restituirii integrale sau parțiale a avansului acordat în cazul proiectelor pentru care aceștia nu justifică prin cereri de rambursare utilizarea acestuia, potrivit termenelor și condițiilor stabilite prin contractele de finanțare/cofinanțare.

(6) Sumele provenind din plățile în avans acordate partenerilor principali/partenerilor din România care au calitatea de ordonatori de credite ai bugetului local, rămase neutilizate la finele exercițiului bugetar, se reflectă în excedentul bugetului local și vor fi utilizate în anul următor cu aceeași destinație.