LexistoriaDreptul la drept.

Articolul 20

Azi

Decizia privind anularea certificatului de abilitare, precum și motivul acesteia, împreună cu măsurile dispuse privind produsele în cauză, se comunică în scris de către autoritatea emitentă Autorității Naționale a Vămilor, în termen de 48 de ore de la data și ora anulării acestuia. În situația în care, în intervalul de la luarea deciziei de anulare până la încunoștințarea efectivă a biroului vamal asupra instituirii deciziei de anulare, produsele înscrise pe un certificat de abilitare anulat au fost vămuite la import, biroul vamal comunică aceasta Autorității Naționale a Vămilor, în vederea informării autorității emitente, care ia măsurile ce se impun.