(1) Operatorii economici înscriși în registru au următoarele obligații:

a) să acorde prioritate executării contractelor/comenzilor de produse/servicii de la instituțiile din cadrul FSNA;

b) să răspundă pentru păstrarea integrității fizice și funcționale a activelor din inventar;

c) să participe cu propuneri/teme de produse noi de tehnică militară pentru a fi cuprinse în programe naționale de cercetare-dezvoltare-inovare;

d) să elaboreze propuneri pentru cuprinderea în programe naționale de modernizare a produselor proprii cuprinse în catalog;

e) să implementeze întocmai măsurile cuprinse în programe de reorganizare și restructurare aprobate conform legii;

f) să păstreze cu diligența unui bun proprietar documentația tehnică pusă la dispoziție de către instituțiile din cadrul FSNA, necesară realizării produselor militare, sensibile și strategice și/sau a serviciilor aferente acestora;

g) să comunice previziunile privind necesarul de forță de muncă specializată, la ministerul de resort.

(2) Operatorii economici care intenționează să furnizeze produse/servicii pentru instituțiile din FSNA au obligația să se înscrie în registru și în catalog.

(3) Operatorii economici din industria națională de apărare au obligația de a păstra o evidență a produselor militare fabricate, respectiv a stocurilor de producție în registre speciale.

(4) Registrele specificate la alin. (3) vor fi clasificate și eliberate de către ministerul de resort, în funcție de specificul operatorilor economici.