LexistoriaDreptul la drept.

Organizare și funcționare

Azi

Legea 232/2016 · 17 articole

Secțiunea 1 — Componența industriei naționale de apărare

Articolul 4

Industria națională de apărare cuprinde operatorii economici înscriși în registru, cu capital de stat sau privat, care dispun de resursele tehnice și tehnologice, organizatorice și de management necesare realizării și furnizării către instituțiile din cadrul FSNA sau către alte țări de produse militare, sensibile și strategice și/sau de servicii aferente acestora.

Articolul 5

Sunt de interes strategic la nivel național și reprezintă interese fundamentale de securitate ale țării următoarele capacități și domenii de activitate ale industriei naționale de apărare:

a) capacitățile de producție și fabricare a pulberilor și explozivilor;

b) capacitățile de producție pentru fabricarea armelor și munițiilor, precum și componente esențiale ale acestora așa cum sunt definite la art. 2 pct. 4 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv a sistemelor de arme cu energie dirijată, echipamente aferente sau de contraacțiune și modele de testare, precum și componente special concepute pentru acestea;

c) capacitățile de producție pentru fabricarea sistemelor militare de comunicație, comandă, control, informații, supraveghere și recunoaștere, produse IT și de securitate cibernetică pentru uz militar;

d) capacitățile de producție pentru fabricarea tehnicii militare;

e) capacitățile de producție pentru fabricarea echipamentelor și accesoriilor de protecție balistică, chimică, biologică, radiologică și nucleară (CBRN);

f) capacitățile de producție pentru realizarea mentenanței așa cum sunt prevăzute la lit. a)-e) .

Secțiunea a 2-a — Coordonarea activităților operatorilor economici din industria națională de apărare

Articolul 6

(1) Coordonarea și evidența din industria națională de apărare se realizează de către ministerul de resort.

(2) În sprijinul coordonării unitare și pentru realizarea unui parteneriat strategic între autoritățile publice, mediul de afaceri autohton și forța de muncă din domeniu, funcționează ca organism consultativ tripartit Consiliul pentru coordonarea industriei naționale de apărare:

a) administrația publică - reprezentanți la nivel de secretar de stat sau asimilat din cadrul fiecărei instituții FSNA, ministerul de resort, autoritatea de specialitate, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice și Ministerul Finanțelor Publice;

b) reprezentanții legali ai asociației naționale a producătorilor și patronatului național reprezentativ;

c) reprezentanții legali ai sindicatului național al lucrătorilor din industria națională de apărare.

(3) Organizarea și funcționarea Consiliului prevăzut la alin. (2) se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

(4) Componența și nominalizarea membrilor se fac prin decizia prim-ministrului.

(5) Ministerul de resort are următoarele atribuții principale:

a) reprezentarea industriei naționale de apărare în relația cu instituțiile FSNA, ale Uniunii Europene, NATO și alte organisme și/sau instituții externe;

b) elaborează și propune spre aprobare strategii, programe și acte normative pentru aplicarea Programului de guvernare în industria națională de apărare, indiferent de forma de proprietate a operatorilor economici;

c) încheierea, în condițiile legii, de parteneriate privind cooperarea și colaborarea, inclusiv în domeniul cercetării-dezvoltării-inovării, cu operatori economici publici și privați, cu autorități și instituții publice, centrale și locale, precum și cu parteneri externi;

d) controlul activității operatorilor economici, în condițiile legii;

e) exercitarea, în numele statului român, a drepturilor și obligațiilor ce decurg din calitatea de acționar la operatorii economici cu capital integral și/sau majoritar de stat, cu respectarea prevederilor legale;

f) elaborarea strategiei de organizare/reorganizare, restructurare și privatizare a operatorilor economici cu capital integral sau majoritar de stat, care se avizează și se aprobă conform reglementărilor legale în vigoare, precum și stabilirea măsurilor necesare implementării și monitorizării acesteia;

g) sprijină participarea industriei naționale de apărare, indiferent de forma de proprietate, la derularea programelor de înzestrare și modernizare a instituțiilor din cadrul FSNA;

h) sprijină, împreună cu Oficiul de Cooperare Tehnologică și Industrială, activitatea operatorilor economici din sectorul industriei de apărare care participă la derularea acordurilor privind operațiunile de compensare tehnologică și industrială, precum și a acordurilor de cooperare tehnologică și industrială;

i) asigură, reprezintă și susține activitatea de cooperare tehnică internațională în domeniul industriei naționale de apărare în relațiile cu alte state, precum și cu organizații de profil din cadrul Organizației Națiunilor Unite, Organizației Tratatului Atlanticului de Nord și Uniunii Europene, prin încheierea de acorduri, memorandumuri și altele asemenea;

j) participă în comisiile de control al exporturilor și importurilor strategice care vizează domeniile coordonate;

k) elaborează propuneri pentru planul de mobilizare pentru apărare a economiei naționale, secțiunea industrie și resurse, planurile anuale de pregătire a economiei naționale și a teritoriului pentru apărare, necesarul de materii prime și materiale aferente acestora, gestionează/actualizează Inventarul capacităților de producție ale operatorilor economici din industria națională de apărare, avizează lucrările de evidență militară și de mobilizare la locul de muncă pentru personalul cu obligații militare, conform legii, ale operatorilor economici în domeniu;

l) întocmește și prezintă informări, rapoarte și propuneri de activități Consiliului Suprem de Apărare a Țării, specifice domeniului industriei naționale de apărare, inclusiv privind industria națională de apărare;

m) autorizează și înscrie în registru operatorii economici care îndeplinesc în mod cumulativ criteriile pentru a desfășura în România activitățile necesare realizării de produse militare, sensibile și strategice și/sau să presteze serviciile aferente acestora, cu avizul prealabil din partea instituțiilor FSNA. Acest aviz prealabil are caracter conform și se acordă potrivit atribuțiilor specifice ale fiecărei instituții avizatoare, inclusiv din perspectiva riscurilor la adresa apărării, ordinii publice și securității naționale. Ministerul de resort va integra avizele prealabile ale fiecărei instituții FSNA, formulate la solicitarea lui, și va emite autorizația doar în situația în care fiecare aviz prealabil este pozitiv;

m¹) autorizează și înscrie în registru operatorii economici care au capacități cuprinse în Planul de mobilizare a economiei naționale pentru apărare în conformitate cu prevederile Legii nr. 477/2003 privind pregătirea economiei naționale și a teritoriului pentru apărare, republicată, și care au obligații de a efectua activități de întreținere, conservare și reparații, potrivit prevederilor art. 9 , fără avizul prealabil din partea instituțiilor cu atribuții în domeniul securității naționale. Verificarea acestora se face în conformitate cu prevederile art. 31 în termen de 15 zile de la data înscrierii în registru, cu participarea reprezentanților instituțiilor FSNA;

n) întocmește și gestionează registrul;

o) întocmește și gestionează catalogul;

p) asigură dialogul permanent și transparent cu patronatele și asociațiile din industria națională de apărare, cu mass-media și societatea civilă, în scopul informării reciproce, corecte, complete și la timp și al perfecționării cadrului legislativ aferent domeniului coordonat, cu respectarea prevederilor legale în domeniul protecției informațiilor clasificate;

q) participă în comisiile și grupurile de lucru care reprezintă Guvernul României în organismele internaționale a căror activitate vizează cooperarea internațională în domeniul industriei naționale de apărare;

r) participă în comisiile și grupurile de lucru interministeriale și interguvernamentale privind industria națională de apărare;

s) încheie parteneriate privind cooperarea și colaborarea, inclusiv în domeniul cercetării-dezvoltării-inovării, cu operatori economici, cu autorități și instituții publice, centrale și locale, precum și cu parteneri externi;

t) execută toate sarcinile care îi revin în calitate de minister de resort prevăzute de prezenta lege.

(6) Coordonarea activității și evidența altor operatori economici aflați în subordinea altei entități componente a sistemului național de apărare se realizează de către aceasta, cu informarea ministerului de resort.

Secțiunea a 3-a — Regimul de autorizare și înregistrare

Articolul 7

(1) La data intrării în vigoare a prezentei legi se înființează registrul.

(2) Criteriile pe care trebuie să le îndeplinească, în mod cumulativ, un operator economic pentru a fi autorizat să desfășoare în România activitățile necesare realizării de produse militare, sensibile și strategice și/sau să presteze serviciile aferente acestora, precum și pentru a avea dreptul de a se înscrie în registrul unic al operatorilor economici și al capacităților de producție și/sau servicii pentru apărare, prevăzut la art. 3 lit. x) , sunt următoarele:

a) să fie înregistrat ca persoană juridică română;

b) actul constitutiv al operatorului economic trebuie să cuprindă cel puțin o activitate referitoare la realizarea de produse militare, sensibile și/sau strategice și/sau prestări de servicii în legătură cu acestea;

c) asociații/acționarii care dețin cel puțin 10% din părțile sociale/acțiuni, precum și administratorii operatorului economic să nu fi fost condamnați definitiv pentru infracțiuni contra persoanei, infracțiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii, infracțiuni de corupție, delapidare, infracțiuni de fals în înscrisuri, evaziune fiscală, infracțiuni prevăzute de Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, precum și pentru infracțiuni privind nerespectarea regimului armelor și munițiilor și al materialelor explozive, încălcarea regimului de control al exporturilor ori includerea pe o listă de sancțiuni internaționale, cu excepția celor reabilitați;

d) să dețină una sau mai multe capacități și să desfășoare una sau mai multe activități așa cum sunt definite la art. 3 lit. c) , d) și/sau ș) ;

e) să obțină, prin ministerul de resort, avizul prealabil din partea instituțiilor cu atribuții din domeniul securității naționale, prevăzut la art. 6 alin. (5) lit. m) .

(2¹) Procedurile de autorizare prealabilă, autorizare, înregistrare și radiere din registru a operatorilor economici se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi, prin hotărâre a Guvernului.

(3) În registru pot fi înscriși numai operatorii economici care îndeplinesc criteriile aprobate conform alin. (2) .

(4) Radierea din registru se face la cererea operatorului economic sau în situația în care nu mai sunt îndeplinite criteriile stabilite conform alin. (2) .

(5) În termen de 30 de zile de la data la care a intervenit o schimbare care poate să conducă la modificarea mențiunilor din registru/catalog, operatorii economici din industria națională de apărare au obligația să notifice în scris ministerul de resort.

(6) Autorizația nu substituie orice alt aviz/autorizare pe care operatorul economic este obligat să le dețină din partea celorlalte autorități ale statului.

Secțiunea a 4-a — Inventarul capacităților de producție și/sau servicii pentru apărare

Articolul 8

(1) Inventarul capacităților de producție și/sau servicii pentru apărare va fi întocmit numai de către operatorii economici autorizați care dețin capacități, așa cum sunt definite la art. 3 lit. d) . În acest sens, ministerul de resort înaintează autorității de specialitate extras din registru necesar identificării acestora. În termen de 30 de zile, autoritatea de specialitate va comunica ministerului de resort operatorii economici care au obligația de a întocmi inventarul capacităților de producție și/sau servicii pentru apărare.

(2) După identificarea operatorilor economici de către autoritatea de specialitate și notificarea lor de către ministerul de resort, aceștia au obligația de a întocmi în termen de 30 de zile inventarul capacităților de producție și/sau servicii pentru apărare, care se avizează de către ministerul de resort și se aprobă de autoritatea de specialitate.

(3) Inventarul capacităților se actualizează în 30 de zile și se supune avizării de către ministerul de resort și aprobării autorității de specialitate în următoarele situații:

a) cu ocazia oricărei modificări;

b) la cererea motivată a operatorului economic;

c) la cererea autorității de specialitate sau a ministerului de resort.

(4) În cazul în care la actualizarea inventarului se constată că modificările solicitate afectează integral o capacitate cuprinsă în lista prevăzută la alin. (6) , scoaterea acesteia din inventar se aprobă prin hotărâre a Guvernului la propunerea ministerului de resort cu avizul autorității de specialitate și al Consiliului Suprem de Apărare a Țării.

(5) Răspunderea pentru păstrarea integrității fizice și funcționale a activelor inventarului revine fiecărui operator economic.

(6) Lista capacităților strategice și a produselor care se realizează pe acestea, așa cum sunt definite la art. 3 lit. d) , se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorității de specialitate, cu avizul ministerului de resort și al Consiliului Suprem de Apărare a Țării.

Secțiunea a 5-a — Conservarea și securizarea capacităților

Articolul 9

Abrogat la 1 decembrie 2018 · de Legea nr. 283/2018

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

(1) Conservarea și securizarea capacităților se realizează în conformitate cu prevederile planurilor anuale de pregătire a economiei naționale pentru apărare, aprobate prin hotărâre a Guvernului, pe baza planurilor de conservare și securizare elaborate de operatorii economici deținători și aprobate de ministerul de resort conform prevederilor normelor metodologice de aplicare a prezentei legi.

(2) Fondurile necesare activităților de conservare parțială sau totală și securizare a capacităților se asigură din surse proprii ale operatorilor economici și în completare de la bugetul de stat, prin bugetul ministerului de resort, pe baza planurilor anuale de pregătire a economiei naționale pentru apărare, elaborate de autoritatea de specialitate în conformitate cu propunerile ministerului de resort și puse în aplicare conform legii.

(3) Conservarea și securizarea capacităților se pot realiza și prin includerea în acordurile-cadru încheiate/contractele subsecvente atribuite din timp de pace pentru furnizarea pe timp de război a produselor și serviciilor atestate potrivit declarației de conformitate și cerute de instituțiile FSNA prin planul de mobilizare a economiei naționale pentru apărare.

(4) Încheierea acordurilor-cadru/contractelor subsecvente prevăzute la alin. (3) se realizează prin asocierea unor autorități contractante sau printr-o unitate de achiziții centralizată, stabilită prin hotărâre a Guvernului.

(5) În funcție de necesitățile operatorului economic, capacitățile aflate parțial sau total în conservare și/sau securizate pot fi utilizate, cu aprobarea prealabilă a autorității de specialitate și cu avizul ministerului de resort sau al entității componente a sistemului național de apărare, pentru desfășurarea altor activități de producție și/sau servicii, fără schimbarea profilului inițial de producție al acestora, în condițiile menținerii stării tehnice și cu revenirea la starea inițială în termenul și condițiile prevăzute în normele de aplicare a prezentei legi.

(6) În funcție de necesitățile de pregătire a autorităților publice, capacitățile prevăzute la alin. (5) pot fi utilizate în limita creditelor de angajament aprobate, pentru furnizarea unor produse și prestarea de servicii cu ocazia exercițiilor de mobilizare.

(7) În scopul îndeplinirii sarcinilor stabilite prin Planul de mobilizare al economiei naționale pentru apărare privind asigurarea produselor și serviciilor necesare instituțiilor din cadrul FSNA la mobilizare și război, pot fi menținute capacități de producție fără încărcare, parțial sau total, în stare de conservare și/sau securizate conform legii, în condițiile revenirii la starea inițială în termen de 30 de zile de la declararea necesității.

(8) În situația în care nu sunt alocate fondurile prevăzute la alin. (2) se demarează procedura de analiză în vederea luării deciziei de dezafectare a capacităților, în situația în care acestea induc pierderi și nu pot fi menținute din surse proprii de finanțare ale operatorului economic. În această situație, operatorul economic solicită în scris, prin ministerul de resort sau entitatea componentă a sistemului național de apărare, aprobarea pentru dezafectarea capacității, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (4).

(9) Asigurarea pazei pentru capacitățile operatorilor economici cu capital integral sau majoritar de stat din domeniul industriei de apărare se realizează în condițiile legii, cu fonduri de la bugetul de stat alocate distinct operatorilor economici, la propunerea ministerului de resort sau a entității componente a sistemului național de apărare.

(10) În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, ministerul de resort și autoritatea de specialitate elaborează norme pentru finanțarea cheltuielilor fixe și a lucrărilor de conservare/securizare a capacităților, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

Secțiunea a 6-a — Regimul juridic al documentațiilor tehnice

Articolul 10

(1) Documentațiile tehnice aflate în administrarea instituțiilor din cadrul FSNA pot fi puse la dispoziția operatorilor economici din industria de apărare, cu respectarea regimului juridic al proprietății și al legislației referitoare la protecția informațiilor clasificate, cu titlu gratuit.

(2) Pentru cele care au fabricație sistată în timp de pace și sunt prevăzute în planul de mobilizare, cu respectarea regimului juridic prevăzut în art. 22 alin. (3) din Legea nr. 477/2003 privind pregătirea economiei naționale și a teritoriului pentru apărare, republicată.

(3) Documentațiile tehnice dobândite de instituțiile din cadrul FSNA de la partenerii externi pot fi puse la dispoziția operatorilor economici din industria de apărare, în vederea efectuării unor activități de producție/mentenanță, cu respectarea regimului juridic al proprietății acestora, precum și a clauzelor contractelor semnate cu partenerii externi.

Secțiunea a 7-a — Management și resurse umane

Articolul 11

Abrogat la 30 iulie 2022 · de Legea nr. 266/2022

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

(1) Ministerul de resort acționează pentru asigurarea forței de muncă specializate din industria de apărare.

(2) Asigurarea forței de muncă specializate se realizează, cu prioritate, prin atragerea și formarea de noi specialiști, în colaborare cu Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice și Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice.

(3) Locurile de muncă existente în structurile operatorilor economici înscriși în registru pot fi încadrate în condiții speciale potrivit prevederilor legale în vigoare.

(4) Pregătirea forței de muncă se mai poate realiza și prin programe de cursuri organizate de alte structuri acreditate.

(5) Asigurarea forței de muncă în meserii specifice industriei de apărare sau al cărei număr nu este suficient pentru organizarea unor clase speciale se va realiza în instituții și clase speciale, cu fonduri alocate integral prin bugetul ministerului de resort, de la bugetul de stat. Pentru anul 2016, fondurile necesare susținerii acestei activități vor fi asigurate prin bugetul ministerului de resort, prin redistribuire de credite bugetare.

(6) Asigurarea/Întinerirea forței de muncă se poate realiza și prin organizarea de către operatorii economici a unor activități de formare profesională la locul de muncă, prin accesarea de fonduri europene din surse proprii, precum și prin accesarea altor programe de finanțare în vederea susținerii acestei activități în limita sumelor aprobate prin bugetul de venituri și cheltuieli pentru pregătirea profesională.

(7) Structura organizatorică la război a operatorilor economici din domeniul industriei de apărare se elaborează pe baza planurilor de funcționare în regim special de lucru, întocmite din timp de pace, clasificate "nivel secret", și se asigură prin mobilizarea la locul de muncă și prin chemări la prestări de servicii în interes public, în condițiile art. 29 din Legea nr. 477/2003 , republicată.

Articolul 12

(1) Asigurarea unui management performant la operatorii economici din industria națională de apărare cu capital integral și/sau majoritar de stat se realizează, conform prevederilor legale în vigoare și ale prezentei secțiuni, cu directori/membri ai directoratului cu vechime în muncă de minimum 10 ani, din care 5 ani în entități cu minimum 20 de angajați.

(2) Selecția directorilor/membrilor directoratului operatorilor economici din industria națională de apărare cu capital integral și/sau majoritar de stat, precum și a directorului financiar/economic se realizează în baza unor criterii stabilite de către ministerul de resort, prin ordin al ministrului sau de către conducătorul instituției din cadrul FSNA.

Secțiunea a 8-a — Politica de investiții în industria națională de apărare

Articolul 13

(1) Sursele de finanțare pentru realizarea investițiilor în industria națională de apărare sunt:

a) venituri proprii ale operatorilor economici;

b) fonduri alocate de la bugetul de stat, prin bugetul ministerului de resort, în condițiile legii

c) fonduri europene și/sau naționale alocate în cadrul unor programe pentru finanțarea activităților de cercetare-dezvoltare-inovare în domeniul industriei naționale de apărare;

d) fonduri europene alocate prin mecanisme ale Uniunii Europene privind încurajarea investițiilor directe, creșterea competitivității și a pieței de capital;

e) finanțări ale investitorilor strategici;

f) fonduri provenite din parteneriate public-private;

g) credite bancare acordate cu/fără garanții guvernamentale, în condițiile legislației privind datoria publică;

h) fonduri europene nerambursabile accesate prin intermediul proiectelor pentru dezvoltarea tehnologiilor cu dublă utilizare;

i) alte surse, în condițiile legii;

j) fondul pentru industria națională de apărare, constituit în conformitate cu Strategia industriei naționale de securitate de apărare.

(2) Prezenta lege reglementează cadrul juridic privind realizarea investițiilor din industria națională de apărare necesare asigurării protecției intereselor esențiale de securitate națională a României și care se referă la producție de armament, muniție, servicii și materiale de război.

(3) Scopul realizării investițiilor prevăzute la alin. (2) îl constituie satisfacerea necesităților de înzestrare ale instituțiilor din cadrul FSNA, în raport cu necesitatea protejării intereselor esențiale de securitate ale României și cu angajamentele asumate în cadrul NATO și al UE.

(4) Pentru realizarea investițiilor, operatorii economici din industria de apărare pot beneficia de transferuri alocate de la bugetul de stat, prin bugetul ministerului de resort, cu respectarea dispozițiilor prezentei legi.

(4¹) Din sumele alocate de la bugetul de stat, operatorii economici cu capital majoritar și/sau integral de stat pot efectua plăți în avans în cuantum de până la 30% din valoarea contractului de achiziție și/sau pot deschide acreditive în bănci comerciale sau unități ale trezoreriei publice în limitele sumelor angajate prin contractul de achiziție. Operatorii economici au obligația de a recupera sumele alocate în avans de la beneficiarii acestora, prin recepționarea de bunuri livrate și/sau servicii prestate într-un termen de maximum 36 de luni de la acordarea avansurilor, astfel cum va fi prevăzut prin contractul de achiziție.

(5) La finalizarea investiției cu sumele alocate de la bugetul de stat, conform alin. (4) , se majorează cota capitalului social deținută de stat la operatorii economici.

(6) Instituția publică implicată, care exercită drepturile și obligațiile ce decurg din calitatea de acționar al statului la data majorării capitalului social, exercită drepturile și obligațiile statului român în calitate de acționar pentru acțiunile emise în favoarea statului de operatorii economici și înregistrează în evidențele contabile aceste acțiuni.

(7) În cazul în care investiția este finanțată din fonduri alocate de la bugetul de stat prin ministerul de resort, aceasta se realizează în numele statului de către ministerul de resort, prin operatorul economic.

(8) Ministerul de resort identifică necesarul de investiții, astfel încât operatorii economici din industria de apărare să furnizeze produse/servicii/instituții din cadrul FSNA pentru următoarele domenii de importanță strategică: pulberi și explozivi, muniții și armament de infanterie, blindate și sisteme de artilerie, aerospațial și rachete, nave militare, sisteme de comandă și control, cercetare-dezvoltare-inovare și mentenanță pentru tehnica de apărare și securitate.

(9) Investițiile prevăzute la alin. (6) vizează:

a) fluxurile de fabricație, dotările tehnologice și cele destinate infrastructurii pentru cercetare-dezvoltare-inovare;

b) cheltuieli de expertiză, proiectare, asistență tehnică pentru probe tehnologice și teste, precum și predare la beneficiar și de execuție privind reparațiile capitale și alte categorii de lucrări de intervenții asupra capacităților de producție pentru apărare.

(10) Activele achiziționate conform prezentei legi se includ în inventarul capacităților de producție pentru apărare al operatorului economic.

(11) Documentația tehnico-economică aferentă investițiilor se aprobă potrivit art. 42 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare.

(12) În cazul realizării investițiilor prevăzute la alin. (9) și (10) din surse proprii, prin derogare de la prevederile art. 26 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, aprobată prin Legea nr. 44/1998 , cu modificările și completările ulterioare, sumele obținute de către operatorii economici din industria națională de apărare din vânzarea activelor care nu mai contribuie la obiectul principal de activitate al acestora și care nu fac parte din Inventarul capacităților de producție și/sau servicii pentru apărare se utilizează astfel:

a) 50% pentru finanțarea activităților cuprinse în obiectul de activitate;

b) 40% în următoarea ordine, pentru:

1. plata datoriilor către bugetul de stat și bugetele locale, inclusiv a datoriilor provenind din plățile efectuate de Ministerul Finanțelor în contul garanțiilor executate pentru credite interne și externe, precum și din credite externe contractate direct de stat din care s-au făcut subîmprumuturi;

2. plata datoriilor către bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale;

3. plata altor datorii;

4. efectuarea cheltuielilor legate de îndeplinirea obligațiilor legale de conformare cu cerințele de protecție a mediului, după caz;

5. alte destinații;

c) 10% pentru efectuarea de investiții, astfel cum sunt prevăzute la art. 3 lit. p) .

Secțiunea a 9-a — Protecția mediului în industria națională de apărare

Articolul 14

Operatorii economici din industria națională de apărare realizează activități de protecție a mediului prin structurile proprii, în scopul păstrării și menținerii condițiilor de mediu în zonele specifice de activitate, în concordanță cu legislația privind protecția mediului.

Secțiunea a 10-a — Asigurarea mentenanței armamentului și tehnicii militare

Articolul 15

(1) Mentenanța produselor strategice din dotarea instituțiilor din cadrul FSNA se asigură, cu prioritate, de către operatorii economici care dispun de capabilități și mijloace adecvate, în conformitate cu cerințele emise de instituțiile din cadrul FSNA, în baza cărora se emite declarația de conformitate de către operatorul economic implicat.

(2) Modalitățile privind asigurarea financiară, planificarea și realizarea mentenanței produselor strategice se reglementează prin hotărâre a Guvernului, în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2011 privind atribuirea anumitor contracte de achiziții publice în domeniul apărării și securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 195/2012 .

(3) În vederea eficientizării activității de mentenanță, la propunerea ministerului de resort, Guvernul României desemnează, prin memorandum, operatorii economici care devin centre de mentenanță pe categorii de tehnică conform autorizațiilor deținute și în baza unei proceduri stabilite la nivelul ministerului de resort, și care asigură:

a) mentenanța complexă pentru tipurile de tehnică/echipamentele integrate;

b) stabilirea cooperărilor necesare efectuării serviciului de mentenanță;

c) reparația/înlocuirea echipamentelor;

d) piesele de schimb;

e) baza tehnico-materială;

f) actualizarea documentației tehnice aferente necesare utilizatorului;

g) producția de echipamente și produse necesare mentenanței pentru instituțiile din cadrul FSNA;

h) dezvoltarea și modernizarea produselor militare existente, impuse de dezvoltările tehnologice, pe durata de viață a acestora, după caz.

Articolul 16

În scopul pregătirii operatorilor economici desemnați ca centre de mentenanță, instituțiile din cadrul FSNA comunică anual, până la 30 septembrie, prin ministerul de resort, planul de mentenanță, pe categorii de tehnică.

Articolul 17

În vederea asigurării mentenanței la produsele/sistemele noi achiziționate de către instituțiile din cadrul FSNA, de la operatori economici externi, în contractele de achiziții și/sau în contractele de cooperare tehnologică și industrială aferente acestora se vor introduce clauze în baza cărora mentenanța acestora să poată fi efectuată de către operatori economici înscriși în registru, cu respectarea art. 346 din TFUE .

Secțiunea a 11-a — Managementul calității, standardizare, interoperabilitate și competitivitate

Articolul 18

(1) Operatorii economici implementează și mențin sistemul de management al calității, parte a sistemului de management al societății, în scopul determinat de realizare a produselor și serviciilor la nivelul cerințelor beneficiarilor.

(2) Operatorii economici au obligația să implementeze un sistem al calității certificat de către organismele militare abilitate în baza Hotărârii Guvernului nr. 1.073/1996 privind evaluarea, certificarea și supravegherea calității la furnizorii forțelor armate.

(3) Operatorii economici au obligația să realizeze produsele militare, sensibile și strategice și/sau serviciile aferente acestora înscrise în Catalog necesare instituțiilor din cadrul FSNA la standarde de calitate și de performanță avute la momentul certificării/omologării/calificării, după caz, în baza cărora poate fi eliberată declarația de conformitate.

(4) Fumizarea/Prestarea/Executarea de produse/servicii/lucrări competitive în industria națională de apărare se realizează prin utilizarea de tehnologii noi și îmbunătățirea sistemelor în domeniul certificării.

Secțiunea a 12-a — Cercetarea-dezvoltarea-inovarea în industria națională de apărare

Articolul 19

(1) Activitatea de cercetare-dezvoltare-inovare în industria națională de apărare vizează următoarele obiective:

a) relansarea activității, prin colaborarea specialiștilor din industria națională de apărare cu institute de cercetare, specialiști din mediul universitar și FSNA, pentru proiectarea, testarea și realizarea de produse și servicii ce intră în sfera de aplicare a prezentei legi;

b) creșterea potențialului propriu în domeniul cercetării-dezvoltării-inovării, prin crearea de parteneriate pentru realizarea programelor multianuale de înzestrare;

c) participarea, în cadrul Agenției Europene de Apărare, la proiecte comune de cercetare-dezvoltare-inovare;

d) crearea unor centre de excelență care să concentreze resurse de cercetare umane și materiale prin reorganizarea, în condițiile legii, a structurii organizatorice și funcționale a unor operatori economici din cadrul industriei naționale de apărare, care să devină unități de cercetare și producție specializate pe domeniul principal de activitate;

e) constituirea de parteneriate, parcuri tehnologice, clustere de cercetare, în condițiile legii;

f) elaborarea unor programe naționale de cercetare-dezvoltare-inovare pentru asimilarea de produse noi de tehnică militară în industria națională de apărare;

g) cunoașterea cerințelor operaționale și tehnice ale produselor noi care se propun să fie incluse în planurile de înzestrare ale instituțiilor din cadrul FSNA.

(2) Finanțarea activității de cercetare-dezvoltare-inovare se face din fonduri de la bugetul de stat, prin bugetele structurilor din cadrul FSNA, bugetele operatorilor economici, precum și din alte surse, după caz, în condițiile legii, ca urmare a aprobării programelor prin act normativ la nivel de hotărâre a Guvernului.

(3) Produsele noi aprobate pentru înzestrarea instituțiilor din cadrul FSNA se includ în planul de cercetare specific industriei naționale de apărare, subsecvent Planului național de cercetare-dezvoltare-inovare, și se realizează în cadrul parteneriatelor dintre structurile specializate ale instituțiilor din FSNA și structurile de cercetare-proiectare ale operatorilor economici. Cerințele tehnice și operaționale ale produselor strategice și sistemelor cu grad de complexitate ridicat, care fac obiectul planurilor de înzestrare ale instituțiilor din cadrul FSNA și cele realizate prin programele de cercetare, se transmit operatorilor economici cu cel puțin 3 ani înainte de introducerea lor în dotare.

(4) Produsele cu grad de complexitate ridicat, care nu pot fi realizate integral de către operatorii economici, pot fi realizate în cadrul unor parteneriate de tip public-privat sau cu firme din statele membre UE/NATO, în cadrul unor programe de cooperare bazate pe cercetare-dezvoltare.

Secțiunea a 13-a — Sprijinirea IMM-urilor din domeniul industriei de apărare

Articolul 20

(1) Pentru programele naționale de cercetare-dezvoltare-inovare și pentru realizarea produselor strategice se asigură accesul IMM-urilor înscrise în registru la finanțare tip microcredite, microgranturi, garanții, contragaranții, precum și facilitarea accesului acestora/start-up-urilor inovative la capital de risc și la utilizarea energiilor neconvenționale.

(2) Pentru achizițiile care prevăd "transfer tehnologic" se va facilita transferul tehnologic și la IMM-urile competente înscrise ca operatori economici în registru.

(3) Ministerul de resort, împreună cu autoritățile centrale și locale competente, va sprijini asociațiile patronale implicate din domeniul industriei naționale de apărare în dezvoltarea noilor forme de organizare a muncii specifice "smart economy" tip clustere, poli de competitivitate, parcuri industriale, incubatoare de afaceri, platforme industriale.