(1) La încetarea anticipată a contractului de parteneriat public-privat, din culpa partenerului public, se aplică prevederile art. 35 alin. (3) .

(2) La încetarea anticipată a contractului de parteneriat public-privat, din culpa partenerului privat, se aplică mecanismele de stingere a obligațiilor financiare datorate de părți, conform termenelor de plată și condițiilor prevăzute în documentația de atribuire și în contractul de parteneriat public-privat, potrivit prevederilor alin. (3) și (4) , după caz.

(3) Dacă rezilierea contractului de parteneriat public-privat are loc pe durata realizării investiției, sumele datorate de către partenerul public partenerului privat se calculează luând în considerare următoarele:

a) minimum dintre valoarea de piață stabilită de un evaluator independent și valoarea stabilită în funcție de cheltuielile de capital suportate de către partenerul privat până la acel moment, fără costurile de finanțare aferente;

b) din valoarea stabilită potrivit lit. a) se deduc valoarea determinată în baza contribuției efective a partenerului public la realizarea investiției, până la momentul rezilierii contractului, precum și sumele cu titlu de penalități aferente consecințelor negative ale rezilierii, raportat la valoarea contractului;

c) sumele datorate cu titlu de penalități, în condițiile lit. b) , nu trebuie să depășească valoarea lucrărilor executate până la momentul rezilierii contractului.

(4) Dacă rezilierea contractului de parteneriat public-privat are loc ulterior realizării investiției, sumele datorate de către partenerul public partenerului privat se calculează luând în considerare următoarele:

a) minimum dintre valoarea de piață a bunului realizat în baza contractului de parteneriat public-privat, stabilită de un evaluator independent, și valoarea stabilită în funcție de cheltuielile de capital suportate de către partenerul privat până la acel moment, fără costurile de finanțare aferente, din care se scad cheltuielile cu deprecierea bunului, componenta aferentă cheltuielilor de investiție pentru realizarea bunului din plățile de disponibilitate efectuate până la momentul rezilierii, sume aferente obligațiilor exigibile și neîndeplinite privind reparația și întreținerea bunului ce face obiectul contractului de parteneriat public-privat, până la momentul rezilierii contractului și profitul aferent;

b) din valoarea stabilită potrivit lit. a) se deduc sumele cu titlu de penalități aferente consecințelor negative ale rezilierii, raportat la valoarea contractului;

c) sumele datorate cu titlu de penalități, în condițiile lit. b) , nu trebuie să depășească valoarea neamortizată a bunului la care se adaugă cheltuieli cu investițiile aferente lucrărilor de reparații efectuate pe durata de operare.

(5) În oricare dintre situațiile prevăzute la alin. (1) și (2) , drepturile constituite de partenerul public în favoarea partenerului privat sau a societății de proiect încetează, iar bunurile realizate sau dobândite de societatea de proiect și reprezentând obiectul contractului de parteneriat public-privat, precum și cele necesare derulării serviciului public se transmit de drept partenerului public, libere de sarcini, în bună stare de funcționare și exploatabile conform standardelor aplicabile serviciului public și/sau bunurilor similare, în condițiile stabilite prin documentația de atribuire și contractul de parteneriat public-privat.

(6) În situația în care societatea de proiect este supusă procedurii de insolvență pe o perioadă mai mare de 3 luni de la data deschiderii procedurii, contractul de parteneriat public-privat încetează anticipat din culpa partenerului privat.