(1) Fără a aduce atingere prevederilor alin. (2) și (3) , pe durata înscrierii unui activ de acoperire în Registrul de evidență internă, creditorii emitentului nu mai pot executa silit, în nicio situație, respectivul activ sau sumele încasate de către emitent în baza activului, inclusiv în cadrul procedurii de faliment împotriva emitentului.
(2) Valoarea atribuită în Registrul de evidență internă fiecărui activ de acoperire garantat cu mai multe tipuri de active de garantare este proporțională cu procentul de garantare pe fiecare tip de garanție constituită exclusiv în favoarea emitentului.
(3) Încasările aferente activelor de acoperire, inclusiv din executarea activelor constituite ca garanții aferente acestora, reprezintă încasări aferente portofoliului de acoperire numai în limita valorii înscrise în Registrul de evidență internă a activelor respective.