(1) Adunarea generală a investitorilor este convocată pe cheltuiala emitentului, la cererea unui număr de investitori reprezentând cel puțin 25% din valoarea obligațiunilor garantate cu același portofoliu.

(2) Adunarea generală a investitorilor este convocată în termen de 15 zile și se întrunește în termen de 60 de zile, ambele termene curgând de la data primirii cererii adresate emitentului sau reprezentantului investitorilor, în cazul în care acesta a fost numit.

(3) În convocare se va menționa o dată de referință pentru investitorii îndreptățiți să fie înștiințați și să voteze în cadrul adunării generale respective, dată ce rămâne valabilă și în cazul în care adunarea generală este convocată din nou din cauza neîntrunirii cvorumului. Data de referință astfel stabilită va fi ulterioară publicării convocării și nu va depăși 15 zile înainte de data la care adunarea generală este convocată pentru prima oară.

(4) Convocarea se publică pe website-ul emitentului și în unul dintre ziarele de largă răspândire din localitatea în care se află sediul emitentului.

(5) Termenul de întrunire nu poate fi mai mic de 30 de zile de la data publicării convocării pe website-ul emitentului.

(6) Convocarea cuprinde data, locul și ora ținerii adunării, ordinea de zi, precum și ziua și ora pentru cea de-a doua adunare, în situația în care prima adunare nu se poate ține.