(1) Banca Națională a României este competentă să aplice sancțiuni administrative emitenților, precum și persoanelor care asigură conducerea și/sau administrarea acestora.
(2) Se sancționează potrivit prevederilor prezentei legi următoarele fapte, dacă acestea nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să constituie infracțiuni:
a) obținerea de către instituția de credit a aprobării pentru programul de obligațiuni garantate, potrivit art. 4 , pe baza unor declarații false sau prin alte mijloace neregulamentare;
b) emiterea de obligațiuni garantate de către o instituție de credit, fără obținerea aprobării necesare în acest sens sau după retragerea acesteia, cu nerespectarea în acest fel a obligației prevăzute la art. 4 ;
c) emiterea de obligațiuni garantate de către emitent cu nerespectarea condițiilor în care a fost acordată aprobarea;
d) nerespectarea de către emitent a condițiilor prevăzute la art. 20 ;
e) nerespectarea de către emitent a cerinței prevăzute la art. 40 și art. 41 alin. (3) ;
f) nerespectarea de către emitent a cerințelor referitoare la structurarea portofoliului de acoperire afectat garantării obligațiunilor garantate, prevăzute la art. 9 ;
g) nerespectarea de către emitent a cerințelor de eligibilitate a activelor incluse în portofoliul de acoperire afectat garantării obligațiunilor garantate, cu încălcarea prevederilor art. 10-12 ;
h) nerespectarea de către emitent a condițiilor prevăzute la art. 15 ;
i) nerespectarea de către emitent a cerințelor referitoare la ținerea Registrului de evidență internă, prevăzute la art. 21 și 22 ;
j) nerespectarea de către emitent a cerințelor privind segregarea activelor afectate garantării obligațiunilor garantate, prevăzute la art. 19 ;
k) nerespectarea de către emitent a obligațiilor de transparență, prevăzute la art. 33 alin. (1)-(4) ;
l) nerespectarea de către emitent a obligațiilor de raportare prevăzute la art. 18 alin. (3) , art. 32 alin. (4) și (5) și art. 34 , a obligațiilor privind furnizarea de informații către Banca Națională a României, prevăzute la art. 30 alin. (5) și, după caz, la art. 51 alin. (8) , sau raportarea de informații incorecte sau incomplete;
m) nerespectarea de către emitent a cerințelor privind contractele aferente instrumentelor derivate, prevăzute la art. 18 ;
n) nerespectarea repetată de către emitent a obligației de a menține un amortizor de lichiditate a portofoliului de acoperire corespunzător, potrivit art. 17 alin. (8) ;
o) nerespectarea de către persoanele prevăzute la alin. (1) a prevederilor art. 3 ;
p) nerespectarea de către persoanele prevăzute la alin. (1) a reglementărilor, măsurilor, instrucțiunilor și dispozițiilor Băncii Naționale a României date în aplicarea prezentei legi.
(3) În cazurile prevăzute la alin. (2) , Banca Națională a României are competența de a aplica următoarele sancțiuni administrative:
a) retragerea aprobării acordate pentru un program de emisiuni de obligațiuni garantate;
b) o declarație publică cu privire la identitatea persoanei fizice sau juridice responsabile și la natura încălcării în conformitate cu art. 51 ;
c) avertisment;
d) amendă aplicabilă persoanei juridice, până la 10% din valoarea totală netă a cifrei de afaceri realizată în exercițiul financiar precedent, care include venitul brut constând din dobânzile de încasat și alte venituri similare, venituri din acțiuni și alte titluri cu randament variabil sau fix, precum și comisioanele ori taxele de încasat astfel cum sunt prevăzute la art. 316 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013; în cazul în care persoana juridică are calitatea de filială a unei societăți-mamă, venitul brut relevant este cel rezultat din situațiile financiare consolidate ale societății-mamă de cel mai înalt rang, din exercițiul financiar precedent;
e) amendă aplicabilă persoanelor fizice, până la echivalentul în lei a 5 milioane de euro la cursul de schimb comunicat de Banca Națională a României la data intrării în vigoare a prezentei legi.
(4) Persoanele care asigură conducerea și/sau administrarea emitentului sunt responsabile pentru ducerea la îndeplinire de către instituția de credit a tuturor cerințelor prevăzute de prezenta lege și de reglementările emise de Banca Națională a României în aplicarea acesteia, conform competențelor și atribuțiilor lor prevăzute de legislația aplicabilă și de reglementările interne ale instituției de credit. În acest sens, pentru faptele prevăzute la alin. (2) , sancțiunile pot fi aplicate instituției de credit și/sau persoanelor fizice care asigură conducerea și/sau administrarea emitentului cărora le poate fi imputată fapta, întrucât aceasta nu s-ar fi produs dacă persoanele respective și-ar fi exercitat în mod corespunzător competențele și atribuțiile decurgând din funcțiile încredințate.
(5) Banca Națională a României dispune retragerea aprobării agentului în cazurile prevăzute la art. 32 alin. (7) , la momentul aprobării noului agent.
(6) Sancțiunile administrative prevăzute la alin. (3) pot fi aplicate concomitent cu dispunerea de măsuri potrivit art. 30 alin. (7) sau independent de acestea.
(7) Sancțiunile aplicate potrivit alin. (3) și măsurile prevăzute la art. 30 alin. (7) trebuie să fie eficace și proporționale cu faptele și deficiențele constatate și să fie de natură a avea un efect descurajant.
(8) La stabilirea tipului sancțiunii și a cuantumului amenzii, Banca Națională a României are în vedere toate circumstanțele reale și personale relevante ale săvârșirii faptei, inclusiv următoarele aspecte, după caz:
a) gravitatea și durata faptei;
b) gradul de vinovăție a persoanei fizice sau juridice responsabile;
c) soliditatea financiară a persoanei fizice sau juridice responsabile, astfel cum rezultă, de exemplu, din venitul anual al persoanei fizice responsabile sau din cifra de afaceri totală anuală a persoanei juridice responsabile;
d) importanța câștigurilor realizate sau a pierderilor evitate de către persoana fizică sau juridică responsabilă, în beneficiul acesteia, în măsura în care acestea pot fi determinate;
e) prejudiciile cauzate terților, în măsura în care pot fi determinate;
f) gradul de cooperare a persoanei fizice sau juridice responsabile cu Banca Națională a României;
g) încălcările săvârșite anterior de persoana fizică sau juridică responsabilă;
h) orice consecințe ale faptei săvârșite, reale sau de natură să genereze risc sistemic.
(9) Înainte de impunerea oricărei sancțiuni sau măsuri administrative, în conformitate cu prezentul articol, Banca Națională a României acordă persoanei fizice sau juridice relevante posibilitatea de a fi audiată.
(10) Prevederile alin. (9) nu sunt aplicabile în situația în care este necesară o acțiune urgentă din partea Băncii Naționale a României pentru a preveni pierderi semnificative suferite de terți sau producerea unor prejudicii grave în sistemul financiar. În această situație, persoana responsabilă va fi audiată cât mai curând posibil după adoptarea sancțiunii sau măsurii administrative, cu revizuirea măsurii sau sancțiunii administrative impuse, dacă este cazul.
(11) Actele adoptate de Banca Națională a României conform prevederilor prezentei legi, inclusiv cele prin care s-au aplicat sancțiuni administrative, pot fi contestate în condițiile prevăzute la art. 275-277 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007 , cu modificările și completările ulterioare, care se aplică în mod corespunzător.