(1) În baza prevederilor prezentei legi, precum și ale reglementărilor emise de Banca Națională a României în aplicarea sa, un emitent poate să emită obligațiuni garantate, cu condiția ca acestea să se încadreze în una dintre următoarele două categorii: obligațiuni garantate cu eticheta „obligațiune garantată europeană“, respectiv obligațiuni garantate cu eticheta „obligațiune garantată europeană (premium)“.
(2) Obligațiunile garantate cu eticheta „obligațiune garantată europeană“ trebuie să respecte toate cerințele prevăzute de prezenta lege și de reglementările emise de Banca Națională a României în aplicarea sa. Obligațiunile garantate cu eticheta „obligațiune garantată europeană (premium)“ trebuie să respecte, în plus față de toate cerințele prevăzute de prezenta lege și de reglementările emise de Banca Națională a României în aplicarea sa, cerințele prevăzute la art. 129 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.
(3) Pentru fiecare dintre cele două etichete prevăzute la alin. (1) , emitentul structurează activele primare, activele de substituție, activele lichide deținute în conformitate cu art. 17 și instrumentele financiare derivate, afectate garantării obligațiunilor garantate, în portofolii de acoperire.
(4) Emitentul trebuie să respecte cerințele privind compoziția portofoliului de acoperire, inclusiv în ceea ce privește categoriile de active primare incluse în portofoliu, ce urmează a fi stabilite prin reglementări emise de Banca Națională a României în aplicarea prezentei legi.
(5) Într-un portofoliu de acoperire, emitentul poate include active primare care au aceleași caracteristici în ceea ce privește structura, scadența și profilul de risc.
(6) În cazul în care o emisiune de obligațiuni garantate este efectuată în baza unui portofoliu de acoperire ce cuprinde exclusiv active de acoperire garantate în mod egal cu mai multe tipuri de active de garantare, în prospectul de emisiune sau, după caz, în documentul de ofertă care atestă condițiile emisiunii, emitentul menționează tipurile de active care se califică drept active primare, respectiv active de substituție.
(7) Portofoliul de acoperire este afectat garantării obligațiunilor prin înscrierea tuturor elementelor sale de către emitent în Registrul de evidență internă.
(8) Emitentul înscrie în Registrul de evidență internă toate elementele portofoliului de acoperire, înainte de a oferi spre subscriere obligațiuni garantate.
(9) Banca Națională a României emite reglementări în vederea stabilirii limitei minime a activelor primare dintr-un portofoliu de acoperire de la care se consideră că se asigură caracteristica dominanței și care determină natura portofoliului de acoperire.