LexistoriaDreptul la drept.

Accelerarea executării obligațiilor

Azi

Legea 233/2022 · 3 articole

Articolul 37

În vederea realizării drepturilor și intereselor lor, în cazul în care emitentul nu își mai îndeplinește obligațiile de plată față de investitori, ce decurg dintr-o emisiune de obligațiuni garantate, la termenele asumate prin prospect sau, după caz, documentul de ofertă care atestă condițiile emisiunii, investitorii pot supune aprobării adunării generale accelerarea plății obligațiunilor garantate. În cazul în care aceasta este aprobată de adunarea generală, investitorii pot solicita emitentului accelerarea plății obligațiunilor garantate și, în acest sens, cesionarea creanțelor din portofoliul de acoperire către o altă instituție de credit sau persoană juridică care este abilitată conform legii să desfășoare activități de creditare cu titlu profesional.

Articolul 38

Utilizarea sumelor rezultate din cesionarea creanțelor potrivit art. 37 se face potrivit următoarei ordini de preferință:

a) creanțele rezultând din deținerea obligațiunilor garantate, proporțional, indiferent de vechimea și scadența emisiunilor de obligațiuni garantate și creanțele contrapartidelor în contractele aferente instrumentelor financiare derivate incluse în portofoliul de acoperire;

b) creanțele aferente finanțărilor acordate emitentului în vederea acoperirii deficitului temporar de lichiditate;

c) creanțele creditorilor emitentului, potrivit prevederilor art. 43 alin. (3) , ce nu au fost acoperite integral, în ordinea prevăzută de Legea nr. 85/2014 , cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 39

(1) În cazul în care sumele rezultate din cesionarea creanțelor potrivit art. 38 sunt insuficiente pentru plata obligațiunilor rămase de rambursat față de investitori, aceștia se vor putea îndrepta, pentru diferență, asupra patrimoniului emitentului, în concurs cu ceilalți creditori chirografari ai acestuia, potrivit prevederilor art. 234 din Legea nr. 85/2014 , cu modificările și completările ulterioare.

(2) Prin derogare de la prevederile art. 145-168 din Legea nr. 85/2014 , cu modificările și completările ulterioare, lichidatorul judiciar desemnat de judecătorul-sindic va înscrie în tabelul de creanțe diferența prevăzută la alin. (1) , reprezentând creanțe neacoperite ale investitorilor. Înscrierea în tabel se va face în orice stadiu al procedurii de lichidare a emitentului, pe baza situației centralizate comunicate de acesta, după finalizarea operațiunilor prevăzute la art. 38 .