LexistoriaDreptul la drept.

Prevederi speciale privind rezoluția și falimentul emitenților

Azi

Legea 233/2022 · 5 articole

Articolul 40

Declanșarea procedurii de rezoluție a emitentului nu are ca efect accelerarea plății obligațiunilor garantate în mod automat.

Articolul 41

(1) Falimentul emitentului se realizează conform procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2014 , cu modificările și completările ulterioare, și cu respectarea dispozițiilor cuprinse în prezentul capitol.

(2) Pentru satisfacerea tuturor obligațiilor ce îi incumbă emitentului față de investitori, în baza prezentei legi și a prospectului ori, după caz, a documentului de ofertă care atestă condițiile emisiunii, portofoliul de acoperire cu care sunt garantate obligațiunile garantate reprezintă o masă patrimonială autonomă, distinctă de patrimoniul emitentului supus procedurii de lichidare, și nu este, în mod automat, afectat de nicio procedură de lichidare a bunurilor emitentului. Contractele de vânzare încheiate cu nerespectarea acestor prevederi sunt lovite de nulitate absolută.

(3) În cazul în care împotriva emitentului este deschisă procedura falimentului, investitorii continuă să primească sumele ce li se cuvin, în cuantumul și la termenele prevăzute în prospect, prevederile art. 80 din Legea nr. 85/2014 , cu modificările și completările ulterioare, nefiind aplicabile dobânzilor care, potrivit prospectului ori, după caz, potrivit documentului de ofertă care atestă condițiile emisiunii, devin scadente după data deschiderii procedurii.

(4) Prevederile art. 117 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 , cu modificările și completările ulterioare, nu sunt aplicabile emisiunilor de obligațiuni garantate emise în temeiul prezentei legi și al reglementărilor emise de Banca Națională a României în aplicarea sa.

Articolul 42

Creanțele investitorilor dau dreptul acestora de a participa la dezbaterile din cadrul adunării creditorilor emitentului, cu drept de vot.

Articolul 43

(1) Dacă procedura falimentului se finalizează înainte de a se fi epuizat activitatea de administrare a portofoliului de acoperire garantând emisiuni de obligațiuni garantate ale emitentului, lichidatorul judiciar întocmește un raport de închidere provizorie, cu indicarea expresă a titularilor și a cuantumului creanțelor neacoperite. Pe baza acestui raport, tribunalul pronunță o hotărâre de închidere provizorie.

(2) De la data pronunțării hotărârii de închidere provizorie, lichidatorul judiciar va continua activitatea de administrare a portofoliului de acoperire în vederea realizării activelor din portofoliul de acoperire și rambursării sumelor cuvenite investitorilor.

(3) Orice sume generate de portofoliul de acoperire, rămase după acoperirea integrală a drepturilor investitorilor, sunt depuse în contul deschis pe numele emitentului în faliment, pentru a fi distribuite creditorilor ale căror creanțe nu au fost acoperite integral la închiderea provizorie a procedurii falimentului, în ordinea prevăzută la art. 234 din Legea nr. 85/2014 , cu modificările și completările ulterioare.

(4) Distribuirea sumelor prevăzute la alin. (3) se face de către lichidatorul judiciar numai după ce acesta constată că s-a încheiat activitatea de administrare a portofoliului de acoperire afectat garantării obligațiunilor garantate ale emitentului, ulterior aprobării raportului final de către judecătorul-sindic.

(5) Pentru titularii creanțelor indicate în hotărârea de închidere provizorie a procedurii falimentului, termenul legal de prescripție în care aceștia pot solicita sumele ce le revin potrivit alin. (3) se suspendă până la notificarea acestora cu privire la existența unor sume rămase nedistribuite după acoperirea drepturilor investitorilor.

Articolul 44

(1) Creanțele investitorilor rezultate din emisiunea de obligațiuni garantate nu intră sub incidența prevederilor Legii nr. 311/2015 privind schemele de garantare a depozitelor și Fondul de garantare a depozitelor bancare, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Pentru determinarea nivelului compensației care va fi plătită de Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar unui debitor ce are calitatea de deponent garantat cu depozite indisponibile la emitent, creanțele emitentului asupra debitorului care au fost incluse în portofoliul de acoperire nu vor fi deduse din suma depozitelor garantate deținute de acel debitor la emitent.