La articolul 62 din Legea învățământului superior nr. 199/2023 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 614 din 5 iulie 2023, cu modificările și completările ulterioare, după alineatul (5) se introduc două noi alineate, alin. (5¹) și (5²), cu următorul cuprins:(5¹) Prin excepție de la prevederile alin. (3), în cazul întreruperii programului de doctorat pentru concediu de creștere a copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, precum și pentru concediu de acomodare, la cererea studentului-doctorand, în conformitate cu prevederile legale, durata programului de studii universitare de doctorat se prelungește cu perioada concediului. (5²) Prevederile alin. (5¹) se aplică și în cazul concediilor succesive de creștere a copilului, respectiv de acomodare, fiecare perioadă de concediu determinând întreruperea corespunzătoare și prelungirea duratei studiilor universitare de doctorat.