(1) Pentru obținerea și menținerea autorizației sau avizului de funcționare și, respectiv, pentru înregistrarea și menținerea în registrele A.S.F. în calitate de intermediari principali sau secundari, aceștia respectă, după caz, prevederile alin. (2) și (3) , art. 10 , art. 11 și ale reglementărilor emise de A.S.F. în aplicarea acestora. Respectarea acestor prevederi și reglementări reprezintă o condiție pentru menținerea acestora în registrele A.S.F.

(2) În vederea obținerii autorizației de funcționare, intermediarii principali transmit A.S.F. următoarele informații:

a) identitatea acționarilor sau asociaților care dețin o participație calificată și valoarea fiecăreia dintre acestea;

b) identitatea persoanelor care au legături strânse cu intermediarul respectiv;

c) dacă participațiile sau legăturile strânse prevăzute la lit. a) și b) nu împiedică exercitarea efectivă a procesului de supraveghere de către A.S.F.;

d) existența capitalului minim subscris și vărsat în formă bănească, a cărui valoare nu poate fi mai mică de 150.000 lei, al cărui cuantum este actualizat prin prevederile legale;

e) alte informații potrivit prevederilor legale.

(3) Intermediarii principali avizați de A.S.F. și intermediarii secundari îndeplinesc condițiile și cerințele privind furnizarea către A.S.F., societăți sau intermediarii principali, după caz, a informațiilor prevăzute la alin. (2) lit. a) - c) și e) .

(4) Modificările informațiilor furnizate potrivit alin. (2) și (3) , în cazul intermediarilor principali, sunt transmise A.S.F. de îndată și fără întârzieri nejustificate în vederea aprobării potrivit art. 4 alin. (2) .

(5) Intermediarii autorizați de A.S.F. pot fuziona sau se pot diviza în condițiile prevederilor Legii nr. 31/1990, republicată , cu modificările și completările ulterioare, și notifică A.S.F. intenția respectivă. Intermediarii rezultați în urma fuziunii sau divizării își pot desfășura activitatea numai ulterior obținerii aprobării sau acordului scris al A.S.F., după caz.