LexistoriaDreptul la drept.

Dispoziții generale

Azi

Legea 236/2018 · 3 articole

Articolul 1 — Domeniul de aplicare

(1) Prezenta lege reglementează:

a) activitatea de distribuție a produselor de asigurare și reasigurare, denumită în continuare activitate de distribuție;

b) organizarea și funcționarea distribuitorilor de asigurări și reasigurări, supravegherea activității de distribuție și a altor activități conexe acesteia;

c) înregistrarea intermediarilor, inclusiv autorizarea sau avizarea acestora, la Autoritatea de Supraveghere Financiară, denumită în continuare A.S.F.

(2) Prezenta lege se aplică persoanelor fizice, indiferent de regimul fiscal în vigoare, sau persoanelor juridice:

a) stabilite sau care doresc să se stabilească pe teritoriul României pentru a desfășura activitate de distribuție;

b) care desfășoară sau care doresc să desfășoare activitate de distribuție pe teritoriul României;

c) care au sediul sau domiciliul în România și intenționează să se stabilească ori să desfășoare activitate de distribuție în alte state membre.

(3) În sensul prezentei legi, prin consumator se înțelege numai persoana fizică, potrivit legislației naționale aplicabile, iar prin client se înțelege atât consumatorul, cât și clientul persoană juridică.

Articolul 2 — Excluderi

(1) Sunt exceptați de la aplicarea dispozițiilor prezentei legi intermediarii de asigurări auxiliare care desfășoară activitate de distribuție în cazul în care sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

a) asigurarea este complementară bunului oferit de un furnizor sau serviciului oferit de un prestator, în cazul în care asigurarea respectivă oferă acoperire pentru una dintre următoarele:

(i) riscul de defectare, pierdere sau avariere a bunului ori riscul de nefolosire a serviciului, care se preconizează a fi utilizat la un anumit moment;

(ii) avarierea sau pierderea bagajelor ori alte riscuri legate de o călătorie rezervată prin prestator;

b) valoarea primei pentru produsul de asigurare, calculată pro-rata pe bază anuală, nu depășește echivalentul în lei al sumei de 600 EUR;

c) prin excepție de la lit. b) , atunci când asigurarea este complementară unui serviciu prevăzut la lit. a) , iar durata serviciului este mai mică sau egală cu 3 luni, valoarea primei plătite pe persoană nu depășește echivalentul în lei al sumei de 200 EUR.

(2) Asigurătorii sau intermediarii de asigurări care desfășoară activitate de distribuție prin intermediari de asigurări auxiliare exceptați de la aplicarea prezentei legi, conform alin. (1) , respectă următoarele cerințe:

a) pun la dispoziția clientului, înainte de încheierea contractului, următoarele:

(i) date privind identitatea, denumirea/numele și adresa asigurătorului sau intermediarului respectiv;

(ii) informații despre procedurile prevăzute la art. 4 alin. (20) ;

(iii) documentul de informare standardizat prevăzut la art. 14 alin. (6) ;

(iv) alte informații potrivit prevederilor legale;

b) instituie politici scrise, potrivit principiului proporționalității, pentru respectarea:

(i) măsurilor stabilite potrivit art. 4 alin. (21) ;

(ii) prevederilor art. 12 alin. (1)-(5) și art. 16 ;

(iii) cerințelor și nevoilor clienților, înainte de propunerea unui contract.

(3) Prezenta lege nu se aplică activităților de distribuție pentru riscuri și angajamente situate în afara statelor membre.

(4) Prezenta lege nu afectează dreptul intern referitor la activitatea de distribuție desfășurată de societățile sau de intermediarii stabiliți într-un stat terț și care desfășoară activitate pe teritoriul României în baza principiului libertății de a presta servicii, cu condiția garantării unui tratament egal pentru toate persoanele care desfășoară sau care sunt autorizate să desfășoare activități de distribuție în piața respectivă.

(5) Prezenta lege nu reglementează activitățile de distribuție de asigurări sau reasigurări desfășurate în state terțe.

Articolul 3 — Definiții

(1) În sensul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos semnifică după cum urmează:

1. acționar sau asociat semnificativ - persoană care, nemijlocit și singură ori prin intermediul sau în legătură cu alte persoane fizice ori juridice, deține o participație calificată;

2. asigurător - o societate de asigurare în sensul definiției prevăzute la art. 1 alin. (2) pct. 3 și 4 din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare și reasigurare și care desfășoară activități de distribuție de asigurări și reasigurări, potrivit pct. 9 și 10 ;

3. autorități competente - autoritățile din statele membre abilitate prin acte cu putere de lege sau acte administrative să înregistreze și/sau să supravegheze, după caz, intermediarii de asigurări, reasigurări sau asigurări auxiliare din statele respective;

4. conducere - organul de conducere, de administrare sau de control al societăților și intermediarilor principali, cu particularitățile sistemului unitar sau dualist, după caz, potrivit Legii societăților nr. 31/1990, republicată , cu modificările și completările ulterioare; în cazul intermediarilor principali, instituții de credit sau firme de investiții, potrivit definiției prevăzute la art. 4 alin. (1) pct. 1 și 2 din Regulamentul nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și firmele de investiții și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (Regulamentul nr. 575/2013), prin conducere se înțelege persoana/persoanele cu atribuții de conducere a activității de distribuție care face/fac parte din organul de conducere;

4¹. consultant financiar - consultant, astfel cum este prevăzut la art. 2 pct. 11 lit. a) și lit. b) din Regulamentul (UE) nr. 2019/2.088 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 noiembrie 2019 privind informațiile privind durabilitatea în sectorul serviciilor financiare, denumit în continuare Regulamentul (UE) nr. 2019/2.088.

5. consultanță - furnizarea unei recomandări personalizate unui client sau potențial client, la cererea acestuia sau la inițiativa distribuitorului de asigurări, în legătură cu unul sau mai multe contracte de asigurare;

6. distribuitor de asigurări - intermediar de asigurări, intermediar de asigurări auxiliare sau asigurător;

7. distribuitor de reasigurări - intermediar de reasigurări sau reasigurător;

8. distribuitor - persoanele prevăzute la pct. 6 și 7 ;

9. distribuție de asigurări - activitatea care constă în consultanță cu privire la contracte de asigurare, propunerea de astfel de contracte sau desfășurarea altor acțiuni premergătoare în vederea încheierii unor astfel de contracte, în încheierea unor astfel de contracte sau în asistență pentru gestionarea sau derularea unor astfel de contracte, în special în cazul unei solicitări de despăgubiri, inclusiv furnizarea de informații privind unul sau mai multe contracte de asigurare în conformitate cu criteriile selectate de clienți pe un site sau prin alte mijloace de comunicare și alcătuirea unui clasament al produselor de asigurare, inclusiv comparații de preț și de produse, sau o reducere la o primă, în cazul în care clientul are posibilitatea de a încheia în mod direct sau indirect un contract de asigurare prin utilizarea unui site sau a altor mijloace de comunicare;

10. distribuție de reasigurări - activitatea care constă în consultanță cu privire la contracte de reasigurare, propunerea de astfel de contracte sau desfășurarea altor acțiuni premergătoare în vederea încheierii unor astfel de contracte, în încheierea unor astfel de contracte sau în asistență pentru gestionarea sau derularea unor astfel de contracte, în special în cazul unei solicitări de despăgubire, inclusiv în cazul în care sunt desfășurate de un reasigurător fără intervenția unui intermediar de reasigurări;

11. intermediar de asigurări - persoană fizică sau juridică, alta decât o societate sau angajații acesteia și alta decât un intermediar de asigurări auxiliare, care inițiază sau desfășoară activitate de distribuție de asigurări în schimbul unei remunerații;

12. intermediar de asigurări auxiliare - persoană fizică sau juridică, alta decât o instituție de credit sau o firmă de investiții în sensul definiției de la art. 4 alin. (1) pct. 1 și 2 din Regulamentul nr. 575/2013, care inițiază sau desfășoară, în schimbul unei remunerații, activități de distribuție de asigurări în mod auxiliar, cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:

a) să nu desfășoare activitatea de distribuție de asigurări ca activitate profesională principală;

b) să distribuie numai produse de asigurare care sunt complementare unui bun sau serviciu;

c) produsele de asigurare în cauză exclud riscurile din asigurările de viață și de răspundere civilă, cu excepția cazului în care acoperirea unor astfel de riscuri este complementară bunului sau serviciului oferit ca parte a activității sale profesionale principale;

13. intermediar de reasigurări - persoană fizică sau juridică, alta decât un reasigurător sau angajații acestuia, care inițiază sau desfășoară activitate de distribuție de reasigurări în schimbul unei remunerații;

14. intermediar - persoanele prevăzute la pct. 11 și 13 ;

15. intermediar principal - intermediar, persoană juridică, ce desfășoară activitate de distribuție ulterior obținerii autorizării de către A.S.F. și instituțiile de credit sau firmele de investiții potrivit definiției de la art. 4 alin. (1) pct. 1 și 2 din Regulamentul nr. 575/2013 care obțin avizul A.S.F.pentru desfășurarea activității de distribuție;

16. intermediar secundar - intermediar sau intermediar de asigurări auxiliare, persoană fizică sau juridică, înregistrată la A.S.F., care desfășoară activitate de distribuție sub deplina răspundere a unui intermediar principal sau a uneia sau mai multor societăți, după caz, și instituțiile de credit sau firmele de investiții, potrivit definiției de la art. 4 alin. (1) pct. 1 și 2 din Regulamentul nr. 575/2013, care desfășoară activitate de distribuție sub deplina răspundere a uneia ori mai multor societăți, după caz;

17. loc principal de desfășurare a activității - reședința sau sediul central, după caz, de unde este condusă activitatea principală a intermediarilor și a intermediarilor de asigurări auxiliare;

18. participație calificată - deținerea directă sau indirectă din drepturile de vot sau acțiunile ori părțile sociale care, cumulat, reprezintă cel puțin 10% din capitalul social al unui distribuitor ori îi conferă acesteia cel puțin 10% din totalul drepturilor de vot în adunarea generală a acționarilor ori asociaților;

19. prevederi legale:

a) prezenta lege și reglementările emise de A.S.F. în aplicarea acesteia, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I;

b) actele sau regulamentele delegate, standardele tehnice de reglementare, cele de aplicare, actele de punere în aplicare și alte acte emise de Comisia Europeană sau de Consiliul și Parlamentul European, cu aplicabilitate directă în statele membre;

20. principiul documentării - principiu potrivit căruia procesele desfășurate de distribuitori, inclusiv cel decizional, și procesul de supraveghere realizat de A.S.F. sunt fundamentate prin documente justificative;

21. principiul proporționalității - principiu care are în vedere natura, amploarea și complexitatea riscurilor inerente activității desfășurate de distribuitori;

22. principiul raționamentului calificat - principiu potrivit căruia se formează opinii și se adoptă decizii pe baza unor seturi de criterii și a experienței proprii în ceea ce privește activitatea distribuitorilor, cum ar fi politicile aplicate, cultura riscului, prudențialitatea;

23. produs de investiții bazat pe asigurări - un produs de asigurare care oferă o valoare la scadență sau o valoare de răscumpărare care este expusă, parțial sau integral, direct sau indirect, fluctuațiilor pieței și care exclude:

a) produsele de asigurare generală prevăzute în secțiunile A și B din anexa nr. 1 la Legea nr. 237/2015;

b) contractele de asigurare de viață în cadrul cărora beneficiile menționate se plătesc numai după deces sau în caz de incapacitate cauzată de vătămare, boală sau invaliditate;

c) produsele de pensii recunoscute potrivit Legii nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legii nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificările și completările ulterioare, având drept scop principal asigurarea unui venit la pensie și care îi conferă participantului dreptul la anumite beneficii, potrivit legislației privind pensiile private;

d) sistemele de pensii ocupaționale recunoscute oficial care intră sub incidența legislației aplicabile;

e) produsele de pensii individuale, în cazul în care contribuția financiară este suportată de angajator, iar acesta sau angajatul nu poate alege produsul de pensii sau furnizorul;

24. reasigurător - o societate de reasigurare în sensul definiției de la art. 1 alin. (2) pct. 45 din Legea nr. 237/2015 și care desfășoară activități de distribuție de reasigurări, potrivit pct. 10 ;

25. remunerație - comision, onorariu, cost sau alt tip de plată, inclusiv beneficiu economic sau alt avantaj ori stimulent financiar sau nefinanciar, oferit sau acordat pentru activitățile de distribuție;

26. societăți - asigurător, reasigurător sau asigurător mixt, în sensul definiției de la art. 1 alin. (2) pct. 56 din Legea nr. 237/2015 , care desfășoară activități de distribuție;

27. stat membru de origine:

a) statul membru în care se află domiciliul intermediarului persoană fizică;

b) statul membru în care se află sediul social al intermediarului persoană juridică sau statul membru în care se află sediul central al acestuia în cazul în care nu are sediu social în conformitate cu dreptul intern aplicabil;

28. stat membru gazdă - statul membru, altul decât statul membru de origine, în care un intermediar deține o sucursală sau în care prestează servicii;

29. sucursală - agenție sau reprezentanță permanentă a unui intermediar, fără personalitate juridică, ce se află pe teritoriul unui alt stat membru decât statul membru de origine;

30. suport durabil - instrument care:

a) permite clientului stocarea informațiilor care îi sunt adresate personal, astfel încât acestea să poată fi consultate ulterior pentru o perioadă de timp adaptată scopului acestora;

b) permite reproducerea exactă a informațiilor stocate.

(2) În sensul alin. (1) pct. 9 și 10 , următoarele activități sunt excluse ca fiind activități de distribuție:

a) furnizarea ocazională a informațiilor în contextul unei alte activități profesionale în care furnizorul se limitează la aceasta, fără să acorde asistență unui client în vederea încheierii sau executării unui contract de asigurare sau reasigurare;

b) gestionarea cererilor de despăgubire ale unei societăți cu titlu profesional și evaluarea și regularizarea/instrumentarea daunelor;

c) simpla furnizare de date și informații privind potențialii contractanți către intermediari sau societăți, dacă furnizorul se limitează la aceasta, fără să acorde asistență în vederea încheierii unui contract de asigurare sau reasigurare;

d) simpla furnizare de informații despre produse de asigurare sau reasigurare, despre intermediari sau societăți unor potențiali contractanți, dacă furnizorul se limitează la aceasta, fără să acorde asistență în vederea încheierii unui contract de asigurare sau reasigurare.

(3) Termenii și expresiile prevăzute la alin. (1) se completează cu cele definite în Legea nr. 237/2015 .