(1) Planul de redresare menționat la art. 99 alin. (2) și planul de finanțare menționat la art. 100 alin. (2) reflectă documentat următoarele:

a) estimarea cheltuielilor de administrare, în special a cheltuielilor generale curente și a comisioanelor;

b) estimarea veniturilor și a cheltuielilor legate de activitatea directă, de acceptările și de cedările în reasigurare;

c) un bilanț previzional;

d) estimarea resurselor financiare care urmează să acopere rezervele tehnice, SCR și MCR;

e) politica privind reasigurarea;

f) alte elemente stabilite prin prevederile legale.

(2) În cazul în care situația de nerespectare a SCR și/sau MCR este constatată de către A.S.F. în procesul de supraveghere, aceasta emite decizie motivată în acest sens, iar data constatării situației, menționată la art. 99 alin. (2) și art. 100 alin. (2) , de la care începe să curgă termenul de transmitere la A.S.F. a planului de redresare și/sau a planului de finanțare pe termen scurt este data comunicării către societate a deciziei respective.

(3) A.S.F. respinge planul de redresare și/sau planul de finanțare, prin decizie motivată, în situația în care apreciază că nu există perspective rezonabile ca implementarea acestuia să aibă ca rezultat restabilirea durabilă a situației de respectare a SCR sau, după caz, a MCR ori dacă estimările, informațiile și/sau măsurile prezentate sunt nerealiste, incomplete sau insuficient documentate și astfel planul este neadecvat.

(4) În situația în care A.S.F. respinge planul, societățile pot solicita aprobarea unui nou plan, cu condiția ca acesta să fie depus în termenul de 2 luni prevăzut la art. 99 alin. (2) , respectiv în termenul de o lună prevăzut la art. 100 alin. (2) , după caz; prevederile alin. (1) și (3) se aplică în mod corespunzător și în ceea ce privește noul plan.

(5) A.S.F. emite reglementări în aplicarea prevederilor prezentului capitol.