(1) În sensul prezentului capitol, prin sucursală se înțelege prezența permanentă pe teritoriul României a unei societăți dintr-un stat terț, autorizată de A.S.F. să desfășoare activitate în România, sau situația similară din celelalte state membre.
(1¹) În cuprinsul prezentului capitol și al art. 163 , prin societate dintr-un stat terț se înțelege asigurător dintr-un stat terț care desfășoară activitate în România prin intermediul unei sucursale sau situația similară din celelalte state membre.
(2) A.S.F. autorizează sucursalele societăților dintr-un stat terț dacă societățile respective îndeplinesc următoarele condiții:
a) sunt autorizate în statul terț să desfășoare activitate de asigurare și/sau reasigurare;
b) se angajează să țină evidența contabilă la sediul sucursalei, corespunzător activității pe care intenționează să o desfășoare, și păstrează toate documentele aferente activității;
c) desemnează un mandatar general, autorizat de A.S.F.;
d) deține pe teritoriul României un volum de active egal cu cel puțin 50% din pragul absolut prevăzut la art. 95 alin. (1) lit. d) și constituie drept garanție un depozit de 25% din acesta;
e) documentează faptul că poate respecta SCR și MCR;
f) comunică numele și adresa reprezentantului de despăgubiri din alte state membre, în cazul în care subscrie riscuri din clasa 10 prevăzută în anexa nr. 1 secțiunea A , cu excepția răspunderii transportatorului;
g) prezintă un plan de afaceri, în condițiile prevăzute la art. 116;
h) respectă cerințele de guvernanță prevăzute la cap. IV secțiunea a 2-a .