(1) Prezentul articol se aplică asigurătorilor care încheie contracte de asigurare de protecție juridică, având ca obiect:
a) acoperirea cheltuielilor procedurilor judiciare;
b) furnizarea altor servicii legate direct de acoperirea dată de asigurare:
(i) pentru a repara prejudiciul suferit de contractanți în urma unor proceduri de mediere, civile sau penale;
(ii) pentru a acoperi cheltuielile judiciare efectuate de contractanți într-o procedură civilă, administrativă sau penală ori în cazul unei plângeri îndreptate împotriva acestora.
(2) Asigurarea de protecție juridică se acordă printr-un contract separat de cele încheiate pentru alte clase de asigurări sau, în cazul unei polițe unice, printr-un contract în care natura acoperirii și valoarea primei aferente se specifică într-o secțiune distinctă.
(3) Asigurătorii care desfășoară asigurarea de protecție juridică optează pentru una dintre următoarele metode de gestionare a daunelor:
a) asigurătorii se asigură că personalul care gestionează daunele sau oferă consultanță în acest sens nu desfășoară același tip de activitate la un alt asigurător cu care are legături financiare, comerciale sau administrative, iar în cazul asigurătorilor compoziți, personalul respectiv este dedicat numai acestei clase de asigurare;
b) asigurătorii externalizează gestionarea daunelor sau consultanța juridică în legătură cu gestionarea daunelor unei entități a cărei denumire este menționată în contractul sau în secțiunea distinctă prevăzută la alin. (2) , entitate care alocă această sarcină unui personal special desemnat; atât acest personal, cât și conducerea entității respective nu pot desfășura în paralel activități similare la alt asigurător cu care entitatea respectivă are legături;
c) contractul sau secțiunea distinctă menționată la alin. (2) stipulează dreptul contractantului de a alege un avocat sau mediator conform legislației naționale.
(4) Contractantul are dreptul de a alege un avocat sau un mediator care să apere, să reprezinte interesele acestuia în procedurile judiciare sau în cazul unui conflict de interese.
(5) Prevederile alin. (4) nu se aplică dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții:
a) asigurarea se limitează la cazurile rezultate în urma utilizării vehiculelor rutiere pe teritoriul României;
b) asigurarea este asociată unui contract de asistență în caz de accident sau defecțiune a unui vehicul rutier;
c) asigurătorul care oferă protecția juridică și cel care oferă asistența nu subscriu clase de asigurări de răspundere civilă;
d) asigurătorul adoptă măsuri conform cărora consultanța juridică și reprezentarea fiecărei părți aflate în litigiu se realizează de către avocați independenți, în cazul în care ambele părți sunt asigurate pentru protecție juridică de același asigurător.
(6) Prevederile alin. (3) se aplică și în cazul exceptărilor menționate la alin. (5) .
(7) În contractul de asigurare de protecție juridică părțile stipulează procedura de rezolvare a litigiilor dintre ele, prin mediere sau arbitraj, precum și dreptul asiguratului de a recurge la astfel de proceduri, fără a aduce atingere dreptului acestuia de a sesiza instanțele de judecată competente, potrivit legii.
(8) Prezentul articol nu se aplică în următoarele cazuri:
a) asigurarea acoperă litigii sau riscuri legate de utilizarea navelor maritime;
b) activitatea desfășurată de un asigurător care oferă acoperire de răspundere civilă în scopul apărării sau reprezentării contractantului într-o anchetă ori proces în cazul în care aceasta este desfășurată simultan în interesul propriu al asigurătorului, în cadrul acoperirii respective;
c) protecția juridică este oferită de un asigurător care oferă protecție conform clasei 18 din anexa nr. 1 secțiunea A , cu respectarea următoarelor condiții:
(i) este acordată în alt stat membru decât cel în care se află reședința obișnuită a contractantului, cu precizarea clară în contract a acestui lucru și a faptului că protecția juridică este auxiliară asistenței;
(ii) este acordată într-un contract de asigurare de asistență a persoanelor aflate în dificultate în cursul deplasărilor și în timpul absențelor de la domiciliu sau de la reședința obișnuită.
(9) În cazul în care apare un conflict de interese sau în lipsa unui acord asupra rezolvării unui litigiu, asigurătorul ori personalul care gestionează daunele informează contractantul cu privire la drepturile care decurg din alin. (4) și (7) .