(1) Societățile dețin elemente de fonduri proprii eligibile pentru respectarea SCR, astfel:

a) elemente de rangul 1: peste o treime din valoarea totală a fondurilor proprii eligibile;

b) elemente de rangul 2: conform limitelor cantitative menționate de prevederile legale;

c) elemente de rangul 3: conform limitelor cantitative menționate de prevederile legale și mai puțin de o treime din valoarea totală a fondurilor proprii eligibile.

(2) Valoarea elementelor eligibile ale fondurilor proprii care acoperă SCR este egală cu suma valorii elementelor de rangul 1 și a valorii elementelor eligibile de rangul 2 și 3 prevăzute la alin. (1) .

(3) Societățile dețin elemente de fonduri proprii de bază eligibile pentru respectarea MCR, astfel:

a) elemente de rangul 1: peste jumătate din valoarea totală a fondurilor proprii de bază eligibile;

b) elemente de rangul 2: conform limitelor cantitative menționate de prevederile legale.

(4) Valoarea elementelor eligibile ale fondurilor proprii de bază care acoperă MCR este egală cu suma valorii elementelor de rangul 1 și a valorii elementelor eligibile de rangul 2, prevăzute la alin. (3) .