(1) Societățile validează periodic modelul intern, urmărind:

a) monitorizarea funcționării corespunzătoare a acestuia;

b) reexaminarea specificațiilor tehnice ale modelului, astfel încât acestea să fie adecvate în permanență;

c) compararea rezultatelor modelului cu datele istorice.

(2) În cadrul procesului de validare a modelului intern, societățile includ:

a) aplicarea de metode statistice eficiente pentru:

(i) a demonstra că valoarea cerințelor de capital obținute este adecvată;

(ii) a testa adecvarea prognozei distribuției probabilităților, atât în raport cu datele istorice, cât și în raport cu date și informații relevante, de actualitate și semnificative;

b) analizarea stabilității modelului, în special testarea senzitivității rezultatelor la modificările ipotezelor importante;

c) evaluarea integralității, exactității și adecvării datelor utilizate.