(1) Ministerul Apărării Naționale gestionează sumele în valută aferente achizițiilor prevăzute la art. 1 lit. b) , printr-un cont analitic deschis pe numele acestuia, în cadrul contului de valută al Ministerului Finanțelor Publice deschis la Banca Națională a României. Soldul contului respectiv, înregistrat la sfârșitul fiecărui exercițiu financiar, se reportează în anul următor și se va utiliza în scopul finanțării costurilor aferente contractelor de tip LOA prevăzute la art. 1 lit. b) .
(2) Prin derogare de la prevederile art. 173 , 174 și 176 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală , cu modificările și completările ulterioare, nu se datorează obligații fiscale accesorii pentru diferențele suplimentare de creanțe fiscale rezultate din regularizarea valorii în vamă a bunurilor importate în cadrul contractelor de tip LOA, atribuite de Guvernul României potrivit prevederilor art. 1 lit. b) .
(3) În situația în care unele produse și servicii prevăzute să fie achiziționate potrivit art. 1 nu pot fi contractate sau dacă din punct de vedere economic și/sau operațional este necesară achiziția din alte surse, ordonatorul principal de credite poate aproba achiziționarea din aceste surse.