Legea nr. 24/2017 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 772 din 10 august 2021, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 105, după alineatul (23) se introduc patru noi alineate, alin. (23¹)-(23⁴), cu următorul cuprins:(23¹) Emitentul trebuie să stabilească pentru fiecare hotărâre cel puțin numărul de acțiuni pentru care s-au exprimat voturi valabile, proporția din capitalul social reprezentată de respectivele voturi, numărul total de voturi valabil exprimate, precum și numărul de voturi exprimate «pentru» și «împotrivă» fiecărei hotărâri și, dacă este cazul, numărul de abțineri. (23²) Emitentul trebuie ca, în termen de maximum 15 zile de la data adunării generale, să publice pe site-ul propriu rezultatele votului, stabilite în conformitate cu alin. (23¹). (23³) În aplicarea prevederilor alin. (23¹), în situația în care actul constitutiv al emitentului nu dispune altfel, poziția de «abținere» adoptată de un acționar cu privire la punctele înscrise pe ordinea de zi a unei adunări generale a acționarilor nu reprezintă un vot exprimat; în cazul în care actul constitutiv cuprinde mențiuni cu privire la calificarea poziției de «abținere» ca vot exprimat sau neexprimat, emitentul are obligația să includă în convocatorul adunării generale a acționarilor mențiuni cu privire la aceasta. (23⁴) Prevederile alin. (23¹)-(23³) nu aduc atingere dispozițiilor legale referitoare la formalitățile necesare pentru validarea hotărârilor sau posibilității contestării în justiție a hotărârii adoptate.

2. La articolul 146 alineatul (1) litera a), punctul 3 se modifică și va avea următorul cuprins:încălcarea obligațiilor de raportare, de realizare a operațiunilor și de respectare a conduitei și condițiilor prevăzute la art. 48 alin. (1), (2) și (4), art. 64, art. 79-81, art. 82 alin. (1), art. 83, art. 85 alin. (1), (3) și (4), art. 86, art. 87 alin. (3), art. 88 alin. (3), art. 91 alin. (1), (2) și (4), art. 92, art. 95 alin. (2)-(4) și (6)-(8), art. 96, art. 97 alin. (1), (2) și (4), art. 98, art. 99, art. 105 alin. (1), (2), (6)-(8), (19), (20), (22), (23), (23¹), (23²) și (23³), art. 106, art. 107 și art. 108 alin. (1), (2), (4), (7)-(9) și (11)-(13);

3. La articolul 155, alineatele (7) și (9) se modifică și vor avea următorul cuprins:(7) Prin derogare de la prevederile art. 7 alin. (1) și art. 11 alin. (1) și (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , cu modificările și completările ulterioare, decizia de sancționare prevăzută la alin. (2), precum și celelalte acte administrative adoptate de A.S.F. conform prevederilor prezentei legi sau pentru aplicarea regulamentelor adoptate la nivelul Uniunii Europene în domeniile prevăzute de prezenta lege, motivate în mod corespunzător, pot fi atacate, în termen de 30 de zile de la data comunicării, la Curtea de Apel București - Secția contencios administrativ și fiscal. Actul administrativ individual prin care A.S.F. aplică sancțiunea cu amendă constituie titlu executoriu. .............................................................................................. (9) În măsura în care prezenta lege nu dispune altfel, dispozițiile prezentului capitol se completează în mod corespunzător cu dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 , cu excepția art. 28 alin. (1) și art. 29.

4. La mențiunea de transpunere a normelor Uniunii Europene, punctul 4 se modifică și va avea următorul cuprins:art. 5 alin. (1) paragraful 3, art. 6 alin. (1) paragrafele 1 și 3, alin. (2)-(4), art. 7 alin. (3) teza 3 și alin. (4), art. 8 alin. (1) prima teză, art. 10 alin. (3) paragraful 2, art. 11 alin. (1) prima teză, art. 12 prima teză și art. 14 din Directiva 2007/36/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 iulie 2007 privind exercitarea anumitor drepturi ale acționarilor în cadrul societăților comerciale cotate la bursă, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), seria L, nr. 184 din 14 iulie 2007;