(1) Pentru producerea hidrogenului din surse regenerabile, autoritățile publice centrale pot acorda sprijin sub forma contractelor bidirecționale pentru diferență sau a altor mecanisme cu efect economic echivalent, exclusiv pe baza unor proceduri de ofertare concurențiale, transparente și nediscriminatorii.

(2) Schemele prevăzute la alin. (1) se instituie prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Energiei, cu încadrarea în plafoanele prevăzute prin legile bugetare anuale și cu respectarea normelor Uniunii Europene în materia ajutoarelor de stat. Prin derogare de la art. 6 lit. d) din Legea nr. 123/2012 , cu modificările și completările ulterioare, schemele prevăzute la alin. (1) nu se finanțează prin contribuții colectate în facturile consumatorilor finali de energie electrică.

(3) Elaborarea cadrului de implementare se realizează în condițiile art. 6 lit. d) din Legea nr. 123/2012 , cu modificările și completările ulterioare, cu excepția prevederilor privind colectarea contribuției CfD în facturile consumatorilor finali.

(4) Instituirea schemelor prevăzute la alin. (1) este condiționată de obținerea avizului consultativ al Companiei Naționale de Transport a Energiei Electrice «Transelectrica» - S.A. privind impactul asupra adecvanței Sistemului electroenergetic național, emis în termen de cel mult 90 de zile. Neemiterea în termen permite continuarea procedurii.