(1) Autoritatea competentă și de reglementare poate refuza, din motive de securitate națională, concesionarea și executarea de operațiuni petroliere de explorare, dezvoltare și exploatare a unui zăcământ petrolier de către persoane juridice care sunt efectiv controlate de țări terțe Uniunii Europene sau de resortisanți ai țărilor terțe Uniunii Europene.
(2) În cazul acordurilor petroliere în vigoare, la propunerea autorității competente și de reglementare, din motive de securitate națională, prin hotărâre a Guvernului, cu avizul Consiliului Suprem de Apărare a Țării, se poate aproba denunțarea unilaterală totală sau parțială a acordului petrolier.
(3) În situația denunțării unilaterale totale sau parțiale a acordului petrolier potrivit alin. (2) , prin hotărâre a Guvernului se stabilesc titularul căruia îi încetează calitatea de parte a acordului petrolier și data ieșirii acestuia din acord.
(4) În cazul în care acordul petrolier care a fost denunțat parțial are mai mulți titulari, autoritatea competentă și de reglementare notifică titularii care nu fac obiectul denunțării, în vederea exprimării opțiunii pentru continuarea concesiunii într-un termen de 30 de zile de la data comunicării notificării transmise de autoritatea competentă și de reglementare. Dacă în acest termen aceștia nu comunică opțiunea de continuare a concesiunii sau refuză continuarea acordului, acest fapt este considerat drept renunțare a titularului la acord și conduce la încetarea concesiunii conform art. 38 lit. b) .
(5) În situația în care titularii față de care nu operează denunțarea acordului petrolier optează pentru continuarea concesiunii potrivit alin. (4) , aceasta se realizează prin încheierea unui act adițional la acordul petrolier existent. Acest act adițional va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotărârii Guvernului de aprobare.