La articolul 14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874 din 21 decembrie 2012, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013 , cu modificările și completările ulterioare, alineatul (6) se modifică și va avea următorul cuprins:(6) Membrii Consiliului A.S.F. și personalul acesteia nu răspund civil pentru actele sau faptele pe care le îndeplinesc sau omit să le îndeplinească în exercitarea atribuțiilor de supraveghere, control și rezoluție, cu respectarea legii, dacă acestea au fost exercitate cu bună-credință sau fără neglijență. În cazul în care se angajează cheltuieli de judecată ocazionate de procedurile judiciare inițiate împotriva persoanelor prevăzute în prezentul alineat, acestea se suportă de A.S.F., urmând a fi recuperate în situația în care instanțele judecătorești constată, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, vinovăția acestor persoane.