(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, Fondul Român de Contragarantare - S.A. nu mai acordă garanții în cadrul programelor guvernamentale. Programele guvernamentale derulate prin Fondul Român de Contragarantare - S.A. se derulează, începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, prin Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii - S.A. - IFN.

(2) Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii - S.A. - IFN se substituie în drepturi și obligații pentru toate garanțiile emise de către Fondul Român de Contragarantare - S.A. în numele și în contul statului, în baza mandatului acordat, în cadrul programelor guvernamentale.

(3) Predarea-primirea garanțiilor aflate în soldul Fondului Român de Contragarantere - S.A. se efectuează în termen de maximum 30 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a prezentei legi, pe bază de protocol de predare-primire încheiat între cele două părți.