La articolul 29 din Legea nr. 361/2023 privind personalul Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1095 din 5 decembrie 2023, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Magistrații-asistenți și personalul de specialitate juridică asimilat acestora, cu o vechime totală în muncă de cel puțin 35 de ani, dintre care cel puțin 25 de ani realizată numai în aceste funcții, se pot pensiona la împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzută de legislația care reglementează sistemul public de pensii și pot beneficia de o pensie de serviciu în cuantum de 55% din baza de calcul reprezentată de media indemnizațiilor de încadrare brute lunare și a sporurilor permanente realizate în ultimele 60 de luni de activitate înainte de data pensionării. Cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 70% din venitul net avut în ultima lună de activitate înainte de data pensionării. Prevederile art. 211 și 213 din Legea nr. 303/2022 , cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.