LexistoriaDreptul la drept.

Funcționarea societăților de microfinantare

Azi

Legea 240/2005 · 10 articole

Articolul 9

(1) Societatea de microfinantare elaborează norme interne de creditare, care trebuie să conțină și cerințe prudentiale în vederea desfășurării activității, astfel încât să se asigure confidențialitatea datelor și a informațiilor furnizate de beneficiari și exercitarea unei activități în conformitate cu regulile unei practici solide și prudente.

(2) Societatea de microfinantare are obligația sa organizeze proceduri de control intern adecvate pentru a asigura desfășurarea activității sale în conformitate cu cerințele legale și prudentiale.

Articolul 10

(1) Fiecare societate de microfinantare angajează, în condițiile legii, un auditor financiar independent. Nu poate fi angajata în aceasta calitate decât o societate de audit financiar, autorizata în condițiile legii sa desfășoare aceasta activitate în România.

(2) Auditorul financiar independent:

a) întocmește un raport anual cu privire la situațiile financiare ale societății de microfinantare, care să reflecte poziția financiară a acesteia, performanțele financiare și fluxurile de trezorerie;

b) analizează procedurile controlului intern și, dacă apreciază ca acestea nu sunt corespunzătoare, face recomandări societății de microfinantare pentru remedierea acestora;

c) acorda societății de microfinantare asistența financiar-contabila, cu respectarea reglementărilor specifice și a principiului independentei, în conformitate cu legislația aplicabilă acesteia;

d) auditeaza normele interne de creditare și formulează opinia sa cu privire la conținutul acestora, pe care o înscrie într-un raport special întocmit în acest scop;

e) desfășoară orice alte activități prevăzute de legislația în vigoare privind activitatea de audit financiar.

Articolul 11

Societatea de microfinantare păstrează confidențialitatea tuturor operațiunilor pe care le desfășoară, inclusiv cu privire la identitatea și informațiile puse la dispoziție de beneficiar, cu excepția prevederilor art. 16.

Articolul 12

În cauzele penale, la solicitarea scrisă a procurorului sau a instanței judecătorești ori, după caz, a organelor de cercetare penală, cu autorizarea procurorului, societățile de microfinantare vor furniza informații de natura secretului profesional.

Articolul 13

(1) Orice persoană implicata în activitatea societății de microfinantare este obligată sa păstreze confidențialitatea și secretul profesional.

(2) Personalul societății de microfinantare nu poate utiliza în folos personal sau al unui terț informațiile pe care le deține ori de care a luat cunoștința în orice mod.

(3) Personalul unei societăți de microfinantare nu are dreptul de a folosi sau de a dezvălui nici în timpul activității, nici după încetarea acesteia, informații ori date care, devenite publice, ar dăuna intereselor sau prestigiului societății de microfinantare ori vreunui client al acesteia.

(4) Prevederile alin. (1)-(3) sunt aplicabile și persoanelor care obțin informații de natura celor prevăzute la alin. (3) din rapoartele ori din documentele de orice fel ale societății de microfinantare.

(5) Încălcarea prevederilor prezentului articol poate fi sesizată de către persoanele îndreptățite, în condițiile legii.

Articolul 14

Activitatea de microfinantare se derulează exclusiv prin conturi deschise de societățile de microfinantare la instituții de credit - persoane juridice române, precum și la sucursalele din România ale instituțiilor de credit străine autorizate de Banca Naționala a României sa funcționeze pe teritoriul României.

Articolul 15

(1) În mod individual sau în cadrul asociațiilor profesionale societățile de microfinantare își pot constitui un corp propriu de executori, a cărui activitate va fi strict legată de punerea în executare a titlurilor executorii aparținând societăților de microfinantare.

(2) Statutul corpului executorilor proprii ai societăților de microfinantare se reglementează prin ordin al ministrului justiției.

Articolul 16

Societățile de microfinantare sunt obligate sa prevadă în normele interne de creditare reguli cu privire la profilul beneficiarului, criteriile și condițiile acordării creditului și cerințele de prudentialitate cu privire la expunerea față de un debitor și expunerea agregata.

Articolul 17

Societățile de microfinantare sunt obligate să raporteze anual Băncii Naționale a României structura portofoliului de microcredite.

Articolul 18

Societățile de microfinantare sunt persoane juridice declarante la Centrala Riscurilor Bancare și la Biroul de credit, în conformitate cu reglementările în domeniu.