LexistoriaDreptul la drept.

Contractul de microcredit și protecția beneficiarilor

Azi

Legea 240/2005 · 3 articole

Articolul 19

Principiile care stau la baza acordării de microcredite către beneficiari sunt:

a) fundamentarea inițierii sau dezvoltării unor proiecte, activități sau afaceri, inclusiv a proiectelor de dezvoltare comunitara ori economică, a inițiativelor comunităților locale și a programelor sociale;

b) asigurarea transparenței operațiunilor de microfinantare și a tratamentului egal al beneficiarilor, prin punerea la dispoziție celor interesați a tuturor informațiilor referitoare la termenii și condițiile microfinantarii și prin aplicarea în mod nediscriminatoriu a criteriilor de selecție a solicitanților de microcredite;

c) interzicerea condiționarii acordării microcreditului de acceptarea de către beneficiar a unor servicii ce nu au legătură cu microcreditul;

d) efectuarea activităților de publicitate și reclama cu respectarea principiilor liberei concurente și a intereselor economice ale beneficiarilor.

Articolul 20

(1) Societatea de microfinantare va prezenta solicitanților de microcredite, anterior semnării contractului de microcredit, toate condițiile acestuia.

(2) Contractul de microcredit trebuie să cuprindă cel puțin dispoziții referitoare la:

a) dobânda;

b) dobânzile penalizatoare;

c) comisioanele și tarifele aplicabile;

d) costul serviciilor conexe oferite de societatea de microfinantare;

e) modul de plată a împrumutului;

f) garanțiile reale și/sau personale;

g) destinația și modul de utilizare a microcreditului;

h) clauza de confidențialitate;

i) răspunderea părților pentru încălcarea contractului de microcredit;

j) toate celelalte costuri care cad în sarcina beneficiarilor de microcredite.

(3) Beneficiarii au dreptul de a rambursa anticipat microcreditul primit. Condițiile cu privire la rambursarea anticipata a microcreditului trebuie prevăzute în contractul de microcredit printr-o clauza distinctă.

(4) Contractele de microcredit, precum și garanțiile reale și personale constituite în scopul garantarii microcreditului constituie titlu executoriu.

Articolul 21

Este interzisă condiționarea acordării microcreditelor de:

a) cumpărarea sau vânzarea acțiunilor societății de microfinantare, indiferent sub ce forma;

b) acceptarea de către beneficiar a altor servicii care nu au legătură cu microcreditul;

c) gajarea acțiunilor sau părților sociale ale beneficiarului, în vederea garantarii datoriilor societății de microfinantare.

Capitolul IV — Contractul de microcredit și protecția beneficiarilor · Legea 240/2005 · Lexistoria