(1) Drepturile și obligațiile operatorilor în raport cu autoritățile administrației publice locale sunt prevăzute în regulamentul propriu al serviciului public inteligent alternativ pentru procesarea apelor uzate din cadrul unităților administrativ-teritoriale, urmărindu-se asigurarea echilibrului contractual pe baza următoarelor principii:
a) încasarea prețurilor și tarifelor aferente serviciului public furnizat/prestat, stabilite potrivit normelor în vigoare;
b) ajustarea periodică a prețurilor și tarifelor, în raport cu modificările intervenite în costuri;
c) modificarea prețurilor și tarifelor, dacă a intervenit o schimbare semnificativă a echilibrului contractual sau în structura costurilor.
(2) Operatorii au următoarele obligații față de utilizatorii serviciului public inteligent alternativ pentru procesarea apelor uzate din cadrul unităților administrativ-teritoriale:
a) să presteze serviciul numai pe baza unui contract încheiat cu utilizatorii serviciului;
b) să respecte prevederile contractuale;
c) să servească toți utilizatorii din aria de acoperire pentru care au fost autorizați;
d) să respecte indicatorii de performanță aprobați de autoritățile administrației publice locale prin hotărârile de dare în administrare, respectiv din contractele de delegare a gestiunii serviciului;
e) să furnizeze autorităților administrației publice locale și ANRSC informațiile solicitate și să asigure accesul la toate informațiile necesare verificării și evaluării funcționării și dezvoltării serviciului, în conformitate cu clauzele contractului de delegare și cu prevederile legale în vigoare;
f) să pună în aplicare metode performante de management, care să conducă la reducerea costurilor de operare, inclusiv prin aplicarea procedurilor concurențiale prevăzute de normele legale în vigoare pentru achizițiile de lucrări, bunuri și servicii;
g) să asigure folosirea ecologică a bazinelor colectoare de apă uzată, precum și evacuarea apelor uzate din cadrul unităților administrativ-teritoriale la fiecare ciclu de umplere a acestora ori de câte ori este sesizat sau instrumentele inteligente de avertizare pentru umplere sesizează acest aspect;
h) să asigure transportul în condiții de siguranță a apelor uzate din cadrul unităților administrativ-teritoriale numai cu vehiculele de vidanjare până la bazinele tehnologice ale stațiilor de epurare, să asigure epurarea și evacuarea apelor în emisar;
i) să intervină ori de câte ori este nevoie la sesizarea utilizatorilor pentru a asigura funcționarea la parametri de calitate a serviciului public inteligent alternativ pentru procesarea apelor uzate din cadrul unităților administrativ-teritoriale.
(3) Finanțarea cheltuielilor de operare necesare funcționării și exploatării serviciului se asigură prin încasarea de la utilizatori, pe baza facturilor emise de operatori, a contravalorii serviciilor furnizate/prestate.
(4) Fundamentarea prețurilor și tarifelor serviciului public inteligent alternativ pentru procesarea apelor uzate din cadrul unităților administrativ-teritoriale se face de către operator, astfel încât structura și nivelul acestora:
a) să acopere costul justificat economic al furnizării/prestării serviciului;
b) să asigure funcționarea eficientă și în siguranță a serviciului, protecția și conservarea mediului, precum și sănătatea populației;
c) să încurajeze investițiile de capital;
d) să garanteze respectarea autonomiei financiare a operatorului;
e) să garanteze continuitatea serviciului.
(5) Finanțarea investițiilor pentru înființarea serviciului public inteligent alternativ pentru procesarea apelor uzate din cadrul unităților administrativ-teritoriale intră în competența autorităților administrației publice locale. În funcție de modalitatea de gestiune adoptată și de clauzele contractuale stabilite prin actele juridice în baza cărora se desemnează operatorul, sarcinile privind finanțarea investițiilor pot fi transferate operatorului.
(6) Finanțarea investițiilor necesare sistemului public inteligent alternativ pentru procesarea apelor uzate din cadrul unităților administrativ-teritoriale este eligibilă pentru finanțare din fonduri externe nerambursabile în cadrul fondurilor alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență.
(7) Beneficiarii POIM 2014-2020 pot solicita finanțarea din fondurile externe nerambursabile aferente Mecanismului de redresare și reziliență a aglomerărilor care nu au făcut obiectul aprobării de către Comisia Europeană în cadrul proiectelor finanțate din bugetul POIM, precum și a extinderilor și reabilitărilor rețelelor de apă și apă uzată, pentru care cheltuielile aferente nu îndeplineau, la data transmiterii studiului de fezabilitate către autoritatea de management sau a depunerii aplicației de finanțare, condițiile de eligibilitate sau pentru care suportarea cheltuielilor a fost asumată de către beneficiari.
(8) Se autorizează Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de autoritate responsabilă pentru sistemul de guvernanță al Planului național de relansare și reziliență, să prevadă măsurile necesare în respectivul plan.