LexistoriaDreptul la drept.

Operatori și utilizatori

Azi

Legea 241/2006 · 9 articole

Secțiunea 1 — Operatorii serviciului de alimentare cu apă și de canalizare

Articolul 26

(1) Au calitatea de operatori furnizorii/prestatorii serviciului de alimentare cu apă și de canalizare care asigură funcționarea, gestionarea, administrarea și exploatarea sistemelor de alimentare cu apă și de canalizare aferente serviciului și care își desfășoară activitatea pe baza unei licențe. Operatorii serviciului de alimentare cu apă și de canalizare sunt definiți potrivit dispozițiilor Legii nr. 51/2006 , republicată, cu completările ulterioare.

(2) Acordarea licențelor operatorilor furnizori/prestatori ai serviciului de alimentare cu apă și de canalizare intră în sfera de competență a A.N.R.S.C. Licența se eliberează în condițiile Legii nr. 51/2006 , republicată, cu completările ulterioare.

(3) Operatorii serviciului de alimentare cu apă și de canalizare au, în temeiul prezentei legi, aceleași drepturi și obligații în raporturile cu autoritățile administrației publice locale sau cu utilizatorii, indiferent de modalitatea de gestiune adoptată sau de statutul juridic, de forma de organizare, de natura capitalului, de tipul de proprietate ori de țara de origine din Uniunea Europeană.

Articolul 27

(1) În vederea realizării obiectivelor și sarcinilor ce le revin în domeniul serviciului de alimentare cu apă și de canalizare a localităților, operatorii trebuie să asigure:

a) producerea, transportul, înmagazinarea și distribuția apei potabile, respectiv preluarea, canalizarea, epurarea și evacuarea apelor uzate;

b) exploatarea sistemelor de alimentare cu apă, respectiv a sistemelor de canalizare în condiții de siguranță și eficiență tehnico-economică, cu respectarea tehnologiilor și a instrucțiunilor tehnice de exploatare;

c) instituirea, supravegherea și întreținerea, corespunzător dispozițiilor legale, a zonelor de protecție sanitară, a construcțiilor și instalațiilor specifice sistemelor de alimentare cu apă potabilă, de canalizare și de epurare a apelor uzate;

d) monitorizarea strictă a calității apei potabile distribuite prin intermediul sistemelor de alimentare cu apă, în concordanță cu normele igienico-sanitare în vigoare;

e) captarea apei brute, respectiv descărcarea apelor uzate orășenești în receptorii naturali, numai cu respectarea condițiilor impuse prin acordurile, avizele și autorizațiile de mediu și de gospodărire a apelor;

f) întreținerea și menținerea în stare de permanentă funcționare a sistemelor de alimentare cu apă și de canalizare;

g) contorizarea cantităților de apă produse, distribuite și, respectiv, facturate;

h) creșterea eficienței și a randamentului sistemelor în scopul reducerii tarifelor, prin eliminarea pierderilor în sistem, reducerea costurilor de producție, a consumurilor specifice de materii prime, combustibili și energie electrică și prin reechiparea, reutilarea și retehnologizarea acestora;

i) limitarea cantităților de apă potabilă distribuită prin rețelele publice, utilizată în procesele industriale, și diminuarea consumurilor specifice prin recircularea, refolosirea și reutilizarea acesteia.

(2) Dreptul de trecere pentru utilități asupra terenurilor afectate de lucrările de execuție, reabilitare, întreținere și exploatare a sistemelor de alimentare cu apă și de canalizare se exercită pe toată durata existenței acestor sisteme, indiferent de titularii dreptului de proprietate, astfel:

a) cu titlu gratuit, în cazul terenurilor aparținând proprietății publice sau private a statului sau a unităților administrativ-teritoriale;

b) cu justă despăgubire, în cazul terenurilor aparținând unor persoane fizice sau juridice de drept privat afectate de execuția noilor lucrări de investiții.

(3) În cazul în care în timpul lucrărilor de intervenție pentru retehnologizări, reparații, revizii, înlăturare avarii se produc pagube, operatorii au obligația să plătească aceste despăgubiri în condițiile legii. Cuantumul despăgubirilor se stabilește prin acordul părților sau, în cazul în care părțile nu se înțeleg, prin hotărâre judecătorească.

(4) Operatorii serviciului de alimentare cu apă și de canalizare organizați ca societăți reglementate de Legea nr. 31/1990 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, își pot desfășura activitatea și în alte localități, pe baze contractuale.

(5) Operatorii au obligația să țină evidențe distincte pentru fiecare activitate, având contabilitate separată pentru fiecare tip de serviciu și/sau localitate de operare în parte.

(6) Operatorii regionali/Operatorii care își desfășoară activitatea în mai multe localități înființează sedii secundare în localitățile unde deservesc mai mult de 30.000 de locuitori.

Secțiunea a 2-a — Utilizatorii serviciului de alimentare cu apă și de canalizare

Articolul 28

(1) Are calitatea de utilizator individual al serviciului de alimentare cu apă și de canalizare orice persoană fizică sau juridică ce deține, în calitate de proprietar ori cu drept de folosință dat de proprietar, un imobil având branșament propriu de apă potabilă sau racord propriu de canalizare și care beneficiază de serviciile operatorului pe bază de contract de furnizare/prestare încheiat în nume propriu.

(2) Sunt considerate utilizatori individuali ai serviciului de alimentare cu apă și de canalizare și persoanele fizice sau juridice din imobile tip condominiu care au executat, pe cheltuiala lor, branșamente proprii de apă potabilă, în amonte de contorul de branșament al condominiului. Noțiunea de amonte corespunde sensului de curgere a apei în instalații, dinspre operator spre utilizator.

(3) Utilizatorii serviciului de alimentare cu apă și de canalizare pot fi:

a) operatori economici;

b) instituții publice;

c) utilizatori casnici individuali, persoane fizice;

d) utilizatori casnici colectivi, asociații de proprietari/chiriași cu personalitate juridică.

(4) Branșamentele proprii de apă se execută de către utilizatorii individuali în condițiile legii și ale avizului de branșare emis de operator. Realizarea de branșamente proprii de apă în imobilele de tip condominiu fără avizul operatorului atrage răspunderea contravențională, administrativă sau penală, după caz, atât pentru utilizator, cât și pentru executantul lucrării.

(5) Evacuarea apelor uzate de la utilizatorii individuali din imobilele de tip condominiu, care și-au realizat branșamente proprii de apă, se face la instalațiile interioare comune de canalizare. Niciun proprietar nu are dreptul să restricționeze exercitarea folosinței de către ceilalți coproprietari a instalațiilor comune de canalizare.

(6) În condominiile în care instalația interioară de distribuție a apei calde este realizată în sistem vertical, consumul de apă rece pentru apa caldă de consum înregistrat de contorul de energie termică de la branșament se facturează către asociație și se repartizează de către administrator pe fiecare proprietate, conform reglementărilor legale în vigoare.

(7) Branșamentul propriu până la contor, inclusiv contorul, se predă cu titlu gratuit autorității administrației publice locale. Recepția și preluarea branșamentului ca mijloc fix se realizează de către autoritatea administrației publice locale conform legislației în vigoare. Contorul de branșament propriu se amplasează în punctul de delimitare a instalațiilor din punctul de vedere al proprietății, care reprezintă și locul în care se realizează efectiv furnizarea serviciului de către utilizatorul individual. Darea în funcțiune a branșamentului propriu de apă se face după încheierea contractului de furnizare/prestare a serviciului în nume propriu, în conformitate cu prevederile din contractul-cadru aprobat de A.N.R.S.C.

Secțiunea a 3-a — Drepturile și obligațiile utilizatorilor și operatorilor

Articolul 29

Dreptul de acces nediscriminatoriu și de utilizare a serviciului este garantat tuturor utilizatorilor, în condiții contractuale și cu respectarea prevederilor regulamentului serviciului și a programelor de reabilitare, extindere și modernizare a sistemelor de alimentare cu apă și de canalizare.

Articolul 30

(1) Raporturile juridice dintre operator și utilizatori, drepturile și obligațiile utilizatorilor, respectiv ale operatorului, se detaliază în regulamentul serviciului și în contractul de furnizare/prestare a serviciului.

(2) Regulamentul serviciului de alimentare cu apă și de canalizare trebuie să conțină prevederi referitoare la:

a) accesul la informațiile de interes public privind serviciul de alimentare cu apă și de canalizare;

b) condițiile de acces și de utilizare a serviciului, în funcție de caracteristicile sistemului de alimentare cu apă și de canalizare, de programele de reabilitare, extindere și modernizare a acestora și cu respectarea reglementărilor tehnice și comerciale specifice;

c) dreptul oricărui utilizator de a avea montat pe branșamentul care îl deservește, la limita de proprietate, un aparat de măsurare a consumului;

d) obligația consiliilor locale, a consiliilor județene, a Consiliului General al Municipiului București sau a asociațiilor de dezvoltare comunitară, după caz, ori a A.N.R.S.C. de a aduce la cunoștința publică deciziile cu privire la serviciul de alimentare cu apă și de canalizare.

Articolul 31

(1) Furnizarea/Prestarea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare se realizează numai pe bază de contract de furnizare/prestare, care poate fi individual sau colectiv.

(2) În vederea trecerii la încheierea contractelor individuale, contractul de furnizare/prestare a serviciului încheiat cu utilizatorul colectiv se poate rezilia, la cererea acestuia, numai cu acordul scris al tuturor proprietarilor, exprimat prin hotărârea adunării generale a asociației luată cu unanimitate de voturi, și după achitarea la zi a tuturor debitelor datorate către operator.

(3) În condominiile cu sistem de distribuție verticală a apei reci/calde este admisă încheierea de contracte individuale de furnizare/prestare a serviciului, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

a) în toate locurile de consum al apei reci și al apei calde din proprietatea individuală, se montează, pe cheltuiala utilizatorului, numai contoare de apă cu citire la distanță care sunt utilizate ca aparate de măsură a consumului individual și se verifică metrologic la scadență;

b) în toate proprietățile individuale din condominiu se montează, cu avizul operatorului, același tip de contor;

c) certificatele metrologice emise de producător/laboratorul autorizat metrologic pentru contoarele de apă cu citire la distanță montate în toate proprietățile individuale se predau operatorului.

(4) În condominiile cu sistem de distribuție orizontală a apei reci este admisă încheierea de contracte individuale de furnizare/prestare a serviciului, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

a) contorul de apă aferent proprietății individuale este utilizat ca aparat de măsură a consumului individual și se verifică metrologic la scadență, pe cheltuiala utilizatorului;

b) în condominiile în care apa caldă este distribuită în sistem vertical, pe lângă condițiile de la lit. a) , utilizatorii trebuie să mai asigure, pe cheltuiala lor, montarea de contoare de apă cu citire la distanță în toate locurile de consum al apei calde din proprietatea individuală; în toate proprietățile individuale din condominiu se montează, cu avizul operatorului, același tip de contor care este utilizat ca aparat de măsură a consumului individual de apă caldă și se verifică metrologic la scadență;

c) certificatele metrologice emise de producător/laboratorul autorizat metrologic pentru contoarele de apă aferente proprietăților individuale și, după caz, pentru contoarele de apă caldă cu citire la distanță montate în proprietățile individuale se predau operatorului.

(5) Indiferent de sistemul de distribuție a apei în condominiu, contractarea individuală a furnizării/prestării serviciului cu utilizatorii din condominiu se face în punctul de delimitare dintre rețeaua publică și instalația interioară a condominiului, respectiv contorul montat la branșamentul condominiului, pentru alimentarea cu apă, și căminul de racord, pentru preluarea la canalizare.

(6) Contractele individuale de furnizare/prestare a serviciului cu utilizatorii din condominiu se încheie cu operatorul, iar contractul încheiat cu asociația de proprietari/locatari încetează de drept numai după achitarea la zi de către utilizatorul colectiv a tuturor debitelor datorate operatorului.

(7) Principalele obligații ale operatorului în raport cu utilizatorii din condominiu în cazul încheierii de contracte individuale de furnizare/prestare a serviciului sunt:

a) să asigure la branșamentul condominiului parametrii de calitate a apei potabile;

b) să repartizeze pe fiecare unitate imobiliară consumul de apă înregistrat de contorul montat la branșamentul condominiului; diferența dintre consumul înregistrat de contorul de branșament și suma consumurilor individuale se repartizează egal pe unitate imobiliară și se facturează individual;

c) să emită lunar factură fiecărui utilizator; factura va cuprinde și o rubrică cu termenele de scadență ale tuturor contoarelor pentru care utilizatorul trebuie să asigure, pe cheltuiala sa, verificarea periodică metrologică;

d) să factureze în sistem paușal utilizatorii care nu asigură montarea contoarelor de apă în toate locurile de consum aferente proprietății individuale sau care nu verifică metrologic contoarele la termenul de scadență ori nu înlocuiesc toate contoarele respinse metrologic;

e) să nu sisteze furnizarea/prestarea serviciului la nivel de condominiu în caz de neplată a facturilor individuale.

(8) Principalele obligații ale utilizatorilor din condominiu în cazul încheierii de contracte individuale de furnizare/prestare a serviciului sunt:

a) să suporte proporțional cu cota-parte indiviză cheltuielile de administrare, întreținere și reparare a instalațiilor comune de alimentare cu apă și de canalizare din condominiu;

b) să plătească până la termenul de scadență facturile individuale emise de operator;

c) să suporte cheltuielile de montare, verificare periodică metrologică și înlocuire a contoarelor de apă aferente proprietății individuale;

d) să înlocuiască contoarele de apă cu citire la distanță numai cu contoare de același tip și să comunice operatorului, în termen de cel mult 48 de ore, seria și indexul contorului nou împreună cu seria și indexul contorului înlocuit;

e) să permită accesul operatorului pe proprietatea lor, în cazul suspiciunii de fraudă, pentru verificarea integrității contoarelor și a funcționării instalațiilor interioare de apă, în termen de cel mult 48 de ore de la solicitare, sub sancțiunea facturării în sistem paușal în 5 zile de la notificarea scrisă; utilizatorul individual nu este exceptat și de la aplicarea altor sancțiuni prevăzute de lege în cazul în care se constată violarea sigiliilor aplicate contoarelor sau robinetelor, sau orice alte acțiuni care pot denatura corectitudinea consumului înregistrat de contor.

(9) Contractul individual de furnizare/prestare a serviciului care se încheie cu utilizatorii din imobilele de tip condominiu se elaborează de către operator, prin corelarea obligațiilor prevăzute la alin. (7) și (8) pe structura contractului-cadru aprobat de A.N.R.S.C. Contractul va cuprinde și clauze referitoare la modalitatea de determinare și plată a cantităților de ape uzate și meteorice, după caz.

(10) Operatorii pot solicita încheierea de convenții individuale în baza metodologiei de repartizare și facturare individuală a consumului de apă înregistrat la branșamentul condominiului, elaborate și aprobate de autoritatea administrației publice locale, iar utilizatorii pot solicita, în nume propriu, încheierea de contracte de furnizare/prestare cu operatorii.

(11) Convențiile de facturare individuală se pot încheia numai în următoarele condiții cumulative:

a) în baza hotărârilor adoptate de autoritățile deliberative ale unităților administrativ-teritoriale;

b) la nivelul întregului imobil/asociației;

c) cu respectarea prevederilor contractului-cadru de furnizare/prestare a serviciului.

(12) Convențiile individuale vor cuprinde și clauze referitoare la modalitatea de determinare și plată, în condominiu, a cantităților de ape uzate și meteorice, după caz.

(13) Utilizatorii au obligația de a respecta clauzele contractului de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, inclusiv prevederile regulamentului serviciului.

(14) Utilizatorii, persoane fizice sau juridice, inclusiv cei care au sisteme proprii de alimentare cu apă, au obligația de a se racorda la sistemele publice de canalizare existente sau nouînființate.

(14¹) Persoanele fizice și juridice au obligația utilizării unor sisteme individuale adecvate sau alte sisteme corespunzătoare care pot asigura același nivel de protecție a mediului, exclusiv în situația în care instalarea unei rețele publice de canalizare nu se justifică din punctul de vedere al impactului asupra mediului sau din motive economice.

(14²) Se interzice evacuarea directă a apelor uzate neepurate din sistemele individuale adecvate de colectare și epurare ape uzate, în apele de suprafață, apele subterane sau pe terenuri, fără asigurarea epurării corespunzătoare a acestora, astfel încât să fie respectate limitele indicatorilor de calitate la evacuare prevăzuți în Hotărârea Guvernului nr. 188/2002 pentru aprobarea unor norme privind condițiile de descărcare în mediul acvatic a apelor uzate, cu modificările și completările ulterioare.

(15) Factura pentru furnizarea/prestarea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare se emite, cel mai târziu, până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestația a fost efectuată. Prin derogare de la prevederile art. 42 alin. (9) din Legea nr. 51/2006 , republicată, cu completările ulterioare, utilizatorii sunt obligați să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciului de care au beneficiat, în termenul de scadență de 15 zile de la data emiterii facturilor; data emiterii facturii și termenul de scadență se înscriu pe factură.

(16) Neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage după sine penalități de întârziere, după cum urmează:

a) penalitățile sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, stabilite conform reglementărilor legale în vigoare;

b) penalitățile se datorează începând cu prima zi după data scadenței;

c) valoarea totală a penalităților nu poate depăși cuantumul debitului și se constituie venit al operatorului.

(17) Factura individuală pentru serviciul de alimentare cu apă și de canalizare constituie titlu executoriu.

(18) Nerespectarea de către utilizatori a prevederilor contractelor de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare sau ale regulamentului serviciului atrage plata unor penalități și despăgubiri pentru daunele provocate, iar în anumite cazuri, chiar sistarea serviciului prestat, în conformitate cu prevederile contractului.

(19) Nerespectarea de către utilizatori a condițiilor calitative și cantitative de descărcare a apelor uzate în sistemele publice de canalizare, stabilite prin acordurile de preluare și avizele de racordare eliberate de operator potrivit reglementărilor legale în vigoare, conduce la retragerea acestora, la anularea autorizațiilor de funcționare și la plata unor penalități și despăgubiri pentru daunele provocate, în conformitate cu principiul poluatorul plătește.

(20) În cazul imobilelor condominiale existente, individualizarea consumurilor de apă rece în vederea repartizării pe proprietăți/apartamente individuale a costurilor aferente se realizează, în funcție de modul de proiectare și realizare al instalației interioare de distribuție adoptat, astfel:

a) prin contoare individuale montate pe racordul propriu la intrarea în fiecare apartament sau spațiu cu altă destinație - în cazul distribuției interioare orizontale;

b) cu ajutorul repartitoarelor de costuri montate pe racordurile aparatelor/dispozitivelor de consum aferente fiecărui apartament sau spațiu cu altă destinație - în cazul distribuției interioare verticale.

(21) În cazul condominiilor existente, trecerea de la distribuția verticală la distribuția orizontală a apei în condominiu se face cu acordul scris al tuturor deținătorilor cu orice titlu ai spațiilor din cadrul condominiului și pe cheltuiala acestora, exprimat prin hotărârea adunării generale a asociației luată cu unanimitate de voturi, în baza unei documentații tehnico-economice întocmite în conformitate cu prevederile legale în vigoare și a autorizației de construire eliberate de autoritatea administrației publice locale.

(22) Trecerea la distribuția orizontală a apei în condominiu se face integral, pentru toate spațiile cu destinație de locuință și/sau altă destinație, fiind interzisă repartizarea consumului în ambele sisteme de distribuție.

(23) Abrogat.

(24) Abrogat.

Articolul 32

(1) Operatorii au dreptul să sisteze furnizarea/prestarea serviciului acelor utilizatori care nu își achită contravaloarea serviciilor furnizate/prestate în cel mult 30 de zile calendaristice de la data expirării termenului de plată a facturilor, prin debranșarea de la rețelele publice de distribuție a apei ori de la rețelele publice de canalizare, și să solicite recuperarea debitelor în instanță.

(2) Măsura debranșării de la rețeaua publică se poate lua numai în urma unei notificări prealabile adresate utilizatorului restant și se poate pune în aplicare după 5 zile lucrătoare de la data primirii acesteia; transmiterea se poate face prin curier sau prin scrisoare recomandată. Procedura de notificare se va considera îndeplinită și în cazul unui eventual refuz de primire a acesteia din partea utilizatorului.

(3) Reluarea furnizării/prestării serviciului de alimentare cu apă și de canalizare către utilizator se face după achitarea sumelor facturate de operator conform prevederilor din contractul-cadru aprobat de A.N.R.S.C.

(4) Reluarea furnizării/prestării serviciului de alimentare cu apă și de canalizare se va face în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la efectuarea plății; cheltuielile justificate aferente sistării, respectiv reluării furnizării/prestării serviciului, se suportă de utilizator.

(5) Asociația de proprietari/locatari, în calitate de cedent, poate cesiona către operatori, în calitate de cesionari, în vederea recuperării, debitele utilizatorilor din imobilele de tip condominiu cu o vechime mai mare de 60 de zile, în cazul în care valoarea debitelor reprezintă cel mult 15% din valoarea lunară a facturii aferente fiecărui branșament. Recuperarea acestor debite urmează a fi efectuată de către operatori inclusiv prin acționarea utilizatorilor, în calitate de debitori cedați, în instanțele judecătorești/de executare.

(6) Operatorii/Operatorii regionali nu au dreptul să sisteze furnizarea/prestarea serviciului de alimentare cu apă și canalizare în imobilele de tip condominiu dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (5) .

Articolul 33

(1) Drepturile și obligațiile operatorilor în raport cu autoritățile administrației publice locale se prevăd în regulamentul propriu al serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, urmărindu-se asigurarea echilibrului contractual pe baza următoarelor principii:

a) încasarea prețurilor și tarifelor aferente serviciului public furnizat/prestat, stabilite potrivit normelor în vigoare;

b) ajustarea periodică a prețurilor și tarifelor, în raport cu modificările intervenite în costuri;

c) modificarea prețurilor și tarifelor, în condițiile legii, dacă a intervenit o schimbare semnificativă a echilibrului contractual sau în structura costurilor.

(2) Operatorii au următoarele obligații față de utilizatorii serviciului de alimentare cu apă și de canalizare:

a) să furnizeze/presteze serviciul de alimentare cu apă și de canalizare numai pe baza unui contract încheiat cu utilizatorii serviciului;

b) să respecte prevederile contractuale;

c) să servească toți utilizatorii din aria de acoperire pentru care au fost autorizați, în condițiile prevederilor regulamentului serviciului;

d) să respecte indicatorii de performanță aprobați de autoritățile administrației publice locale prin hotărârile de dare în administrare, respectiv din contractele de delegare a gestiunii serviciului;

e) să furnizeze autorităților administrației publice locale și A.N.R.S.C. informațiile solicitate și să asigure accesul la toate informațiile necesare verificării și evaluării funcționării și dezvoltării serviciului, în conformitate cu clauzele contractului de delegare și cu prevederile legale în vigoare;

f) să pună în aplicare metode performante de management, care să conducă la reducerea costurilor de operare, inclusiv prin aplicarea procedurilor concurențiale prevăzute de normele legale în vigoare pentru achizițiile de lucrări, bunuri și servicii;

g) să echipeze cu contoare branșamentele utilizatorilor în punctul de delimitare a instalațiilor, în termenele stabilite de consiliile locale în conformitate cu prevederile legale, dar nu mai târziu de 2 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

(3) Penalitățile și sancțiunile aplicabile operatorilor pentru nerespectarea de către aceștia a indicatorilor de performanță ai serviciului se prevăd în mod obligatoriu în hotărârea de dare în administrare ori în contractul de delegare a gestiunii.

Articolul 34

(1) Asigurarea sumelor necesare pentru finanțarea contorizării la branșamentul utilizatorului, prevăzută la art. 33 alin. (2) lit. g) , va avea prioritate la adoptarea bugetelor locale, ale asociațiilor de dezvoltare comunitară, respectiv ale operatorilor, dacă contractul de delegare a gestiunii are prevăzută această investiție, indiferent de forma de organizare a operatorilor, de tipul de proprietate sau de modalitatea de gestiune adoptată.

(2) Contravaloarea contoarelor de apă montate de utilizatori cu acordul operatorilor, inclusiv contravaloarea montajului acestora, se decontează de operatori pe baza documentelor justificative prezentate de utilizatori. Decontarea se face în limita fondurilor cu această destinație prevăzute în bugetele locale sau ale asociațiilor de dezvoltare comunitară, aprobate potrivit legii și transferate operatorilor, respectiv în bugetele operatorilor, potrivit programelor de investiții stabilite pe baza contractelor de delegare a gestiunii. Până la montarea contoarelor, consumul facturat nu va depăși consumul stabilit în regim paușal.