(1) F.I.A.I.P., ulterior constituirii sale, poate solicita admiterea la tranzacționare în cadrul unui loc de tranzacționare sau tranzacționarea în cadrul unei burse dintr-un stat terț, în condițiile în care îndeplinește cumulativ următoarele cerințe:
a) își modifică documentele de constituire astfel încât să se reîncadreze în una din categoriile de F.I.A.I.R. definite la art. 31 lit. b) , cu condiția ca politica sa de investiții să respecte în integralitate cerințele investițiilor permise pentru F.I.A.I.R. stabilite de prezenta lege și de reglementările emise de A.S.F. în aplicarea sa;
b) îndeplinește cerințele de eligibilitate stabilite de operatorul de piață sau operatorul de sistem pentru a fi admis la tranzacționare în cadrul unui loc de tranzacționare sau tranzacționat pe o bursă dintr-un stat terț și se conformează cu prevederile legislației specifice emitenților de valori mobiliare și operațiuni de piață;
c) a fost obținut acordul acționarilor anterior transmiterii pentru autorizare la A.S.F. a documentelor de constituire modificate în vederea încadrării în noua categorie de F.I.A., în conformitate cu dispozițiile alin. (2) , în cazul F.I.A.I.P. de tip societate de investiții.
(2) Modificările intervenite la documentele depuse la momentul autorizării unui F.I.A.I.P., în situația prevăzută la alin. (1) lit. a) , sunt transmise în prealabil A.S.F. în vederea autorizării acestora, cu 20 de zile lucrătoare înaintea aplicării acestora. A.S.F. poate decide în situații excepționale prelungirea termenului cu 10 zile lucrătoare.
(3) Termenul prevăzut la alin. (2) se calculează față de data înregistrării la A.F.I.A. a ultimei adrese către A.S.F. în legătură cu respectiva modificare a documentelor F.I.A.
(4) În situația prevăzută la alin. (2) , A.S.F. poate interzice operarea modificărilor care nu corespund prevederilor legale în vigoare sau poate dispune modificări suplimentare ale respectivelor documente.
(5) În vederea informării investitorilor cu privire la modificările intervenite, A.F.I.A. transmite acestora o notă de informare cu privire la respectivele modificări în termen de maximum două zile lucrătoare de la expirarea termenului prevăzut la alin. (2) , dacă A.S.F. nu a formulat observații la acestea.
(6) În situația în care investitorii nu sunt de acord cu modificările semnificative ale documentelor F.I.A.I.P. de tip contractual, definite conform reglementărilor A.S.F., ale cărui unități de fond nu sunt tranzacționate în cadrul unui loc de tranzacționare, efectuate la inițiativa A.F.I.A., atunci A.F.I.A. are obligația de a onora cererile de răscumpărare integrală depuse într-un interval de maximum 15 zile de la data transmiterii notei de informare prevăzută la alin. (5) fără costuri suplimentare în sarcina investitorilor.
(7) Titlurile de participare ale F.I.A.I.P. sunt cesionate în cadrul procesului de lichidare voluntară a F.I.A.I.P., în cazul în care regulile sau actul constitutiv al F.I.A.I.P., după caz, precum și planul de lichidare voluntară a F.I.A.I.P. permit expres această operațiune. Cesiunea este realizată la sediul social/central al A.F.I.A. care administrează respectivul F.I.A.I.P. și înregistrată în evidențele A.F.I.A., cu respectarea legislației aplicabile în vigoare și cu menționarea acestui fapt în documentele de constituire ale F.I.A.I.P.
(8) Deținătorii de titluri de participare ale F.I.A.I.P. își pot înstrăina total sau parțial deținerile către alți investitori sau alte persoane care sunt de acord cu politica investițională a F.I.A.I.P. și și-o însușesc.
(9) Transferul titlurilor de participare se realizează în baza unui contract de cesiune tripartit, respectiv încheiat între investitorul cedent, cesionar și A.F.I.A. Prin contractul de cesiune, investitorul cesionar declară și își asumă faptul că a primit, a citit, a înțeles și își asumă conținutul documentelor constitutive ale F.I.A.I.P. Elementele de identificare ale cesionarului înscrise în contractul de cesiune vor fi aceleași cu cele înscrise în formularul de subscriere. Numărul contractului de cesiune va fi alocat de A.F.I.A., iar data contractului va fi cea în care contractul este semnat de A.F.I.A.
(10) În termen de maximum 48 de ore de la încheierea contractului de cesiune, A.F.I.A. va înregistra în evidențele F.I.A.I.P. transferul dreptului de proprietate asupra titlurilor de participare care fac obiectul cesiunii, prin radierea titlurilor de participare cesionate din contul investitorului cedent și înregistrarea acestora în contul investitorului cesionar.
(11) Înregistrarea transferului în evidențele A.F.I.A. are efect constitutiv pentru dreptul de proprietate.
(12) Nerespectarea dispozițiilor prezentului articol referitoare la modalitatea de transfer prin cesiune a titlurilor de participare ale F.I.A.I.P. atrage nulitatea transferului dreptului de proprietate aferent acestei operațiuni.