(1) Înființarea și funcționarea F.I.A.C.P. se realizează cu respectarea prevederilor prezentei legi și a reglementărilor A.S.F.
(2) În aplicarea prevederilor art. 51 și 52 , în ceea ce privește obligațiile de transparență și raportare ale F.I.A.C.P., sunt avute în vedere prevederile anexei nr. IV la Regulamentul (UE) nr. 231/2013.
(3) În cursul desfășurării activității sale, un F.I.A.C.P. are în vedere ca expunerea sa, calculată potrivit metodei angajamentului în conformitate cu art. 8 din Regulamentul (UE) nr. 231/2013, să nu depășească triplul valorii activului net prevăzute la art. 111 alin. (1) din regulamentul respectiv.
(4) Titlurile de participare emise de F.I.A.C.P. pot fi distribuite și către investitorii de retail, cu respectarea următoarelor condiții:
a) F.I.A.C.P. trebuie să investească cel puțin 50% din activele sale în societăți neadmise la tranzacționare în cadrul unui loc de tranzacționare sau tranzacționate în cadrul unei burse dintr-un stat terț;
b) documentele publicitare oferite investitorilor de retail conțin informații clare, concrete și complete privind tipurile de riscuri specifice investiției, precum și orizontul temporar al acesteia;
c) politica de investiții a F.I.A.C.P. stabilită în documentele de constituire se încadrează în prevederile art. 35 , cu excepția limitelor investiționale stabilite la alin. (2) lit. n) și o) din același articol;
d) evaluarea activelor din portofoliul F.I.A.C.P. se realizează în conformitate cu prevederile art. 37 ;
e) F.I.A.C.P. se conformează în mod corespunzător cu regulile de transparență stabilite la art. 36 și 38 .