(1) Deținătorii de titluri de participare ale F.I.A.C. își pot înstrăina total sau parțial deținerile către alți investitori sau alte persoane care sunt de acord cu politica investițională a F.I.A.C. și și-o însușesc.
(2) Transferul titlurilor de participare se realizează în baza unui contract de cesiune tripartit încheiat între investitorul cedent, cesionar și A.F.I.A. Prin contractul de cesiune, investitorul cesionar declară faptul că a primit, a citit, a înțeles și își asumă conținutul documentelor constitutive ale F.I.A.C. Elementele de identificare ale cesionarului înscrise în contractul de cesiune vor fi aceleași cu cele înscrise în formularul de subscriere. Numărul contractului de cesiune va fi alocat de A.F.I.A., iar data contractului va fi cea în care contractul este semnat de A.F.I.A.
(3) În termen de maximum 48 de ore de la încheierea contractului de cesiune, A.F.I.A. va înregistra în evidențele F.I.A.C. transferul dreptului de proprietate asupra titlurilor de participare care fac obiectul cesiunii, prin radierea titlurilor de participare cesionate din contul investitorului cedent și înregistrarea acestora în contul investitorului cesionar.
(4) Prevederile alin. (1)-(3) nu sunt aplicabile în cazul unui F.I.A.C. ale cărui titluri de participare sunt admise la tranzacționare/tranzacționate în cadrul unui loc de tranzacționare.
(5) Nerespectarea dispozițiilor prevăzute la alin. (1)-(4) referitoare la modalitatea de transfer prin cesiune a titlurilor de participare ale F.I.A.C. atrage nulitatea transferului dreptului de proprietate aferent acestei operațiuni.