LexistoriaDreptul la drept.

Răspunderi și sancțiuni

Azi

Legea 244/2022 · 6 articole

Articolul 23

(1) A.S.F. aplică sancțiuni și măsuri administrative pentru încălcarea prevederilor prezentei legi, ale Regulamentului (UE) 2020/1.503 și ale reglementărilor emise în aplicarea prezentei legi.

(2) Constituie contravenții, în măsura în care nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât să fie considerate potrivit legii infracțiuni, următoarele fapte săvârșite de către furnizorul de servicii de finanțare participativă sau de către dezvoltatorul de proiect și/sau de către membrii consiliului de administrație ori ai consiliului de supraveghere, directorii sau membrii directoratului sau ai altor organe sau funcții asimilate acestora ai dezvoltatorului de proiect/ai furnizorului de servicii de finanțare participativă, potrivit Legii nr. 31/1990 :

a) încălcarea prevederilor art. 3 alin. (2)-(6), art. 4, 5, art. 6 alin. (1)-(6), art. 7 alin. (1)-(4), art. 8 alin. (1)-(6), art. 9-11, art. 13 alin. (2), art. 15 alin. (3), art. 16 alin. (1), art. 18 alin. (1) și (4), art. 19 alin. (1)-(6), art. 20 alin. (1) și (2), art. 21 alin. (1)-(7), art. 22, art. 23 alin. (1)-(4) și (6)-(13), art. 24, 25, 26 și art. 27 alin. (1)-(3) din Regulamentul (UE) 2020/1.503;

b) refuzul de a coopera sau de a se conforma în situația unei investigații, a unui control sau a unei solicitări în conformitate cu art. 19 ;

c) nerespectarea condițiilor care au stat la baza obținerii autorizației prevăzute la art. 12 din Regulamentul (UE) 2020/1.503 pe toată durata desfășurării activității.

Articolul 24

(1) A.S.F. aplică, în conformitate cu art. 39 din Regulamentul (UE) 2020/1.503 și art. 2 din prezenta lege, sancțiuni contravenționale, precum și măsuri administrative entităților și persoanelor prevăzute la art. 23 pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute la același articol, astfel:

1. sancțiuni contravenționale principale:

a) în cazul persoanelor juridice, avertisment sau cu amendă de la 10.000 lei la 2.433.700 lei sau de până la 5% din cifra de afaceri anuală totală a persoanei juridice respective potrivit ultimelor situații financiare disponibile aprobate de organul de conducere ori până la de două ori valoarea beneficiului rezultat din încălcare, în cazul în care beneficiul poate fi determinat, chiar dacă acesta depășește valorile maxime prevăzute anterior, prin derogare de la prevederile art. 8 alin. (2) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002 , cu modificările și completările ulterioare; în cazul în care persoana juridică este o societate-mamă sau o filială a societății-mamă care are obligația de a întocmi situații financiare consolidate în conformitate cu reglementările contabile aplicabile în vigoare, cifra de afaceri anuală totală relevantă este cifra de afaceri anuală totală sau tipul de venit corespunzător potrivit actelor legislative relevante ale Uniunii Europene din domeniul contabilității, conform celei mai recente situații financiare consolidate disponibile aprobate de organul de conducere al societății-mamă;

b) în cazul persoanelor fizice, avertisment sau cu amendă de la 5.000 lei la 2.433.700 lei sau până la de două ori valoarea beneficiului rezultat din încălcare, în cazul în care beneficiul poate fi determinat, chiar dacă acesta depășește suma maximă prevăzută anterior, prin derogare de la prevederile art. 8 alin. (2) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002 , cu modificările și completările ulterioare;

2. sancțiuni contravenționale complementare, în funcție de natura și gravitatea faptei:

a) interzicerea, pentru membrii consiliului de administrație ori ai consiliului de supraveghere, directorii sau membrii directoratului sau ai altor organe sau funcții asimilate acestora ai furnizorului de servicii de finanțare participativă, potrivit Legii nr. 31/1990 , sau orice altă persoană fizică responsabilă de respectiva încălcare, de a exercita funcții de conducere în cadrul furnizorilor de servicii de finanțare participativă pentru o perioadă cuprinsă între 90 de zile și 5 ani;

b) retragerea autorizației acordate de A.S.F.

3. În cazul constatării unor fapte contravenționale de gravitate redusă, A.S.F. poate aplica una sau mai multe măsuri administrative, precum:

a) o declarație publică în cadrul căreia se indică persoana fizică sau juridică responsabilă și natura încălcării;

b) o decizie prin care i se cere persoanei fizice sau juridice să înceteze încălcarea și să se abțină de la repetarea comportamentului respectiv;

c) dispunerea unui plan de măsuri în scopul remedierii deficiențelor constatate și/sau prevenirii apariției/materializării unor riscuri în activitatea furnizorilor de servicii de finanțare participativă.

(2) Sancțiunile contravenționale principale prevăzute la alin. (1) pct. 1 se pot aplica cumulativ cu una sau mai multe sancțiuni contravenționale complementare prevăzute la alin. (1) pct. 2 și/sau cu măsurile administrative prevăzute la alin. (1) pct. 3 lit. a) și c) .

(3) Măsurile administrative prevăzute la alin. (1) pct. 3 lit. b) și c) pot fi aplicate distinct de sancțiunile principale sau complementare prevăzute la alin. (1) pct. 1 și 2 .

(4) Prin derogare de la prevederile art. 28 alin. (1) și ale art. 29 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002 , cu modificările și completările ulterioare, pentru sancțiunile aplicate pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute la art. 23 , persoanele sancționate achită amenda contravențională stabilită în decizia A.S.F. de sancționare în termen de cel mult 15 zile de la data comunicării acesteia.

(5) Amenda contravențională prevăzută la alin. (4) se achită de către persoanele sancționate în termen de cel mult 15 zile de la data comunicării de către A.S.F. a deciziei de sancționare.

(6) Săvârșirea contravențiilor se constată de către persoanele împuternicite din cadrul structurilor de specialitate ale A.S.F.; dacă se constată nerespectarea uneia dintre dispozițiile legale a căror încălcare este prevăzută drept contravenție la art. 23 , persoanei în cauză i se acordă un termen de 7 zile de la data comunicării celor constatate, în care să formuleze obiecțiuni cu privire la încălcarea săvârșită.

(7) Prin derogare de la prevederile art. 7 alin. (1) și ale art. 11 alin. (1) și (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , cu modificările și completările ulterioare, decizia de sancționare, precum și celelalte acte administrative adoptate de A.S.F. potrivit prevederilor prezentei legi, inclusiv prin aplicarea corespunzătoare a regulamentelor Uniunii Europene în domeniile prevăzute de prezenta lege, motivate în mod corespunzător, pot fi atacate în termen de 30 de zile de la data comunicării la Curtea de Apel București - Secția contencios administrativ și fiscal. Actele administrative individuale ale A.S.F. constituie titlu executoriu.

Articolul 25

La stabilirea tipului și nivelului unei sancțiuni sau măsuri administrative care se aplică în conformitate cu art. 24 , A.S.F. ia în considerare în ce măsură încălcarea este intenționată sau rezultă dintr-o neglijență, precum și toate celelalte circumstanțe relevante, inclusiv, după caz:

a) gravitatea și durata încălcării;

b) gradul de răspundere care revine persoanei fizice sau juridice responsabile de încălcare;

c) capacitatea financiară a persoanei fizice sau juridice responsabile de încălcare, astfel cum este indicată de cifra de afaceri anuală totală a persoanei juridice responsabile sau de venitul anual și de activele nete ale persoanei fizice responsabile;

d) volumul profiturilor obținute sau al pierderilor evitate de către persoana fizică sau juridică responsabilă de încălcare, în măsura în care acestea pot fi stabilite;

e) pierderile suferite de terți ca urmare a încălcării, în măsura în care acestea pot fi determinate;

f) măsura în care persoana fizică sau juridică responsabilă de încălcare cooperează cu A.S.F., fără a aduce atingere necesității de a reține profitul obținut sau pierderile evitate de această persoană;

g) încălcările săvârșite anterior de către persoana fizică sau juridică responsabilă de încălcare;

h) efectele pe care le are încălcarea asupra intereselor investitorilor.

Articolul 26

În exercitarea competențelor sale prevăzute la prezentul capitol și la art. 39 alin. (1) din Regulamentul (UE) 2020/1.503, A.S.F. cooperează cu autoritățile competente din celelalte state membre pentru a se asigura că exercitarea competențelor sale de supraveghere, investigare, precum și sancțiunile contravenționale și măsurile administrative pe care le aplică sunt eficace, proporționale, disuasive și adecvate în temeiul Regulamentului (UE) 2020/1.503.

Articolul 27

(1) Publicarea de către A.S.F. a deciziilor prin care se impun sancțiuni sau măsuri administrative în cazurile de încălcare a prezentei legi se realizează potrivit prevederilor art. 42 din Regulamentul (UE) 2020/1.503.

(2) Informațiile publicate în temeiul prezentului articol sunt menținute pe site-ul A.S.F. pe o durată de cel puțin 5 ani de la publicare. Datele cu caracter personal incluse în aceste informații sunt menținute pe site-ul A.S.F. numai pe durata stabilită de reglementările naționale și europene aplicabile în domeniul protecției datelor cu caracter personal.

Articolul 28

Desfășurarea fără autorizația prevăzută la art. 6 alin. (1) a serviciilor de finanțare participativă, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) lit. a) din Regulamentul (UE) 2020/1.503, constituie infracțiunea de exercitare fără drept a unei profesii sau activități și se pedepsește potrivit art. 348 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal , cu modificările și completările ulterioare.