(1) În scopul de a evalua dacă acționarii și creditorii ar fi beneficiat de un tratament mai bun în cazul în care asigurătorul aflat în rezoluție ar fi urmat o procedură obișnuită de insolvență, Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate de rezoluție, se asigură de efectuarea unei evaluări de către un auditor financiar, persoană juridică, cât mai curând posibil, după ce măsura sau măsurile de rezoluție au fost luate. Această evaluare este distinctă de evaluarea efectuată în conformitate cu prevederile art. 55-66 .

(2) Evaluarea prevăzută la alin. (1) identifică:

a) tratamentul pe care acționarii și creditorii de asigurări l-ar fi primit, în cazul în care asigurătorul aflat în rezoluție ar fi intrat în procedura obișnuită de insolvență în momentul luării deciziei privind măsurile de rezoluție;

b) tratamentul efectiv de care acționarii și creditorii au beneficiat în cadrul rezoluției asigurătorului aflat în rezoluție; și

c) existența unei eventuale diferențe între tratamentul prevăzut la lit. a) și cel prevăzut la lit. b) .

(3) Evaluarea ia în calcul:

a) ipoteza conform căreia asigurătorul aflat în rezoluție ar fi intrat în procedura obișnuită de insolvență în momentul luării deciziei privind măsurile de rezoluție;

b) ipoteza că măsura sau măsurile de rezoluție nu ar fi fost luate.