(1) Unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate în adunarea generală a zonelor metropolitane de către primari, în condițiile art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 , cu modificările și completările ulterioare. Încetarea mandatului de primar atrage încetarea calității de reprezentare în adunarea generală a zonei metropolitane.

(2) Atribuțiile adunării generale sunt stabilite prin statutul asociației.

(3) Adunarea generală se întrunește de regulă trimestrial, dar cel puțin o dată pe an, la convocarea consiliului director sau ori de câte ori acest lucru este necesar, și adoptă hotărâri în conformitate cu statutul asociației.

(4) În situația în care membrii consiliului director nu sunt desemnați sau dacă consiliul director nu este constituit, adunarea generală va fi convocată de către primarul municipiului în jurul căruia se formează zona metropolitană.

(5) Pentru participarea la ședințele adunării generale ale zonei metropolitane, membrii adunării generale au dreptul la o indemnizație de maximum 10% din indemnizația președintelui consiliului director, suportată din bugetul zonei metropolitane. Nivelul indemnizației se stabilește prin hotărârea adunării generale a zonei metropolitane.

(6) Adunarea generală adoptă hotărâri cu caracter obligatoriu, aplicabile tuturor unităților administrativ-teritoriale membre. În cazul în care doar unele dintre unitățile administrativ-teritoriale membre au mandatat zona metropolitană în condițiile art. 7 alin. (2) , hotărârile adunării generale date în exercitarea mandatului se aplică în mod obligatoriu numai acestora.

(7) Modalitatea de adoptare a hotărârilor, cvorumul necesar, modalitatea de întrunire, precum și eventuale majorități diferențiate în funcție de obiectul hotărârilor se stabilesc prin statutul zonei metropolitane.

(8) Hotărârile adunării generale prevăzute la alin. (6) se adoptă cu votul a cel puțin 72% din membrii adunării generale și care reprezintă cel puțin 65% din populația zonei metropolitane.

(9) Abținerile se numără la voturile împotrivă.

(10) Hotărârile adunării generale sunt asimilate actelor administrative și intră sub incidența prevederilor legii contenciosului administrativ.

(11) Hotărârile adunării generale sunt comunicate consiliilor locale ale unităților administrativ-teritoriale care formează zona metropolitană în termen de 5 zile lucrătoare de la adoptarea acestora.

(12) Consiliul local al unei unități administrativ-teritoriale, membră a zonei metropolitane, mandatează reprezentantul unității administrativ-teritoriale în adunarea generală a zonei metropolitane să susțină poziții sau să exprime puncte de vedere, să formuleze propuneri sau amendamente la ordinea de zi a ședințelor adunării generale sau la proiectele de hotărâre înscrise pe ordinea de zi.

(13) Consiliul local al unei unități administrativ-teritoriale, membră a zonei metropolitane, poate solicita consiliului director al zonei metropolitane rapoarte, sinteze, date sau informații despre serviciile publice sau atribuțiile exercitate de asociație în numele unității administrativ-teritoriale.