(1) Zonele metropolitane se finanțează prin cotizații și contribuții din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale membre, precum și din alte surse, în condițiile legii. Cuantumul cotizației de membru și al contribuției pentru asigurarea obligației prevăzute la art. 7 alin. (3) se stabilesc, pe baza unor criterii precum suprafața sau numărul utilizatorilor/beneficiarilor, de către adunarea generală a asociației, prin hotărâre.
(2) Autoritățile deliberative ale unităților administrativ-teritoriale membre ale unei zone metropolitane pot stabili, în condițiile legii, taxe locale speciale în vederea finanțării unor servicii publice locale furnizate de zona metropolitană.
(3) Sumele încasate în bugetele locale, potrivit alin. (2) , se alocă zonelor metropolitane sub formă de contribuții, potrivit alin. (1) .
(4) Zonele metropolitane pot percepe, în condițiile legii, tarife în vederea finanțării serviciilor publice furnizate prin intermediul acestora.