(1) Entitățile menționate la art. 9 alin. (1) au obligația ca până la data de 30 septembrie 2007 să inițieze procedurile legale necesare pentru derularea de oferte publice inițiale sau secundare de vânzare pentru pachete de acțiuni de minimum 5% emise de societățile comerciale, societățile naționale și companiile naționale prevăzute în anexă, în vederea admiterii acțiunilor acestora la tranzacționare în sisteme de tranzacționare administrate de S.C. Bursa de Valori București - S.A. Procedurile de admitere la tranzacționare vor fi finalizate cel târziu la data de 31 decembrie 2014.
(2) Obligația prevăzută în alin. (1) nu se aplică în privința:
a) societăților comerciale, societăților naționale și companiilor naționale care fac obiectul unei strategii de privatizare către un investitor strategic, aprobată de Guvernul României, caz în care instituția publică implicată stabilește oportunitatea și condițiile inițierii, derulării și încheierii de oferte publice secundare de vânzare pentru pachete de acțiuni de minim de 5%;
b) societăților comerciale, societăților naționale și companiilor naționale în care entitățile menționate la art. 9 alin. (1) dețin un număr de acțiuni care, împreună cu cele deținute de Fondul Proprietatea, nu le conferă drepturi de vot suficiente adoptării hotărârilor menționate în alin. (1) ;
c) societăților comerciale, societăților naționale și companiilor naționale care nu îndeplinesc cerințele minime referitoare la emitent și acțiuni stabilite în Legea nr. 297/2004 , cu modificările și completările ulterioare.