(1) Pentru propunerea și administrarea probelor vor fi aplicate următoarele reguli:

a) expertiza tehnică nu va fi încuviințată decât dacă partea solicitantă depune în ședința publică respectiva obiectivele de expertiza solicitate;

b) proba cu martori nu va fi încuviințată decât dacă partea depune la termenul la care admiterea probei urmează a fi pusă în discuție numele și adresa complete ale martorilor propuși;

c) proba cu interogatoriu nu va fi încuviințată decât dacă partea care propune această proba pune la dispoziție la termenul la care se dezbate admisibilitatea acestei probe lista întrebărilor la care trebuie să răspundă cealaltă parte.

(2) Martorii nu vor fi citați în vederea audierii, prezentarea lor la termenul de judecată fiind în sarcina părții care i-a propus.

(3) Raportul de expertiză tehnică va putea fi comunicat de către expert, concomitent cu depunerea la instanță, și direct părților în proces, cu respectarea termenelor procedurale.

(4) Nedepunerea raportului de expertiza, din culpa expertului tehnic, cu mai puțin de 7 zile înainte de termenul de judecată acordat în acest scop, atrage obligarea sa la plata unei amenzi civile, potrivit dispozițiilor Codului de procedura civilă, chiar dacă instanța nu i-a pus în vedere anterior posibilitatea aplicării unei asemenea sancțiuni. În situația în care expertul dovedește că nedepunerea expertizei la termen nu se datorează culpei sale, acesta va fi exonerat de la plata amenzii, cu condiția depunerii raportului la termenul de judecată stabilit. Dacă întârzierea depășește termenul fixat de instanță, expertul va putea fi obligat și la plata unei amenzi cominatorii către stat de cel puțin 100.000 lei/zi de întârziere, începând cu ziua următoare termenului de judecată.

(5) Expertizele extrajudiciare prezentate de către părți în cadrul proceselor funciare au aceeași valoare probantă ca și expertizele ordonate de către instanța de judecată, cu condiția ca acestea să fie efectuate de către experți autorizați de către Ministerul Justiției.