(1) Se înființează în cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților o direcție pentru coordonarea aplicării legislației din domeniul restituirii proprietății funciare de către instituțiile administrației de stat și comisiile de fond funciar, asigurând aplicarea unitară de către acestea a reglementărilor în domeniu.

(2) În cadrul direcției vor activa 40 de persoane preluate prin transfer de la alte instituții și autorități publice, conduse de un vicepreședinte al Autorității Naționale cu rang de subsecretar de stat.

(3) Cele 40 de posturi prevăzute la alin. (2), împreună cu bugetele aferente, se preiau la Cancelaria Primului Ministru. Numărul de posturi al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților se va suplimenta cu numărul de posturi preluate de la alte instituții și autorități publice, astfel încât numărul maxim de posturi va fi de 131, exclusiv demnitarii și posturile aferente cabinetelor demnitarilor.