Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European și a cetățenilor Confederației Elvețiene, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 2 noiembrie 2011, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 29¹, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3) Interzicerea intrării pe teritoriul României nu se poate dispune împotriva cetățenilor Uniunii Europene sau a membrilor de familie ai acestora care se află pe teritoriul României.

2. La articolul 40, alineatul (2) se abrogă.

3. Articolul 41¹ se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 41¹ (1) Datele biometrice incluse în cărțile de rezidență și în cărțile de rezidență permanentă sunt imaginea facială și impresiunea digitală a două degete. (2) Imaginile impresiunilor digitale se colectează numai cu acordul expres al solicitantului cărții de rezidență, respectiv al cărții de rezidență permanentă sau, în cazul minorilor și al incapabililor, numai cu acordul expres al părinților sau, după caz, al părintelui care exercită autoritatea părintească ori al reprezentantului legal. (3) De la obligația de furnizare a impresiunilor digitale sunt exceptați minorii sub vârsta de 12 ani și persoanele pentru care prelevarea amprentelor digitale este fizic imposibilă. (4) Procedura preluării imaginii faciale și a impresiunilor digitale se stabilește prin normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. (5) Datele biometrice prevăzute la alin. (1) sunt folosite numai în scopul prevăzut la art. 10 alin. (1) din Regulamentul (UE) 2019/1.157 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2019 privind consolidarea securității cărților de identitate ale cetățenilor Uniunii și a documentelor de ședere eliberate cetățenilor Uniunii și membrilor de familie ai acestora care își exercită dreptul la liberă circulație.

4. Articolul 41² se abrogă.

5. Articolul 41³ se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 41³ (1) Datele biometrice se stochează în mediul de stocare electronică al cărților de rezidență, respectiv al cărților de rezidență permanentă, în baza de date a Sistemului Național de Evidență a Străinilor, precum și în bazele de date de producție constituite și gestionate de Centrul Național Unic de Personalizare a Pașapoartelor Electronice, în vederea personalizării acestora. (2) După personalizarea cărților de rezidență, respectiv a cărților de rezidență permanentă și transmiterea acestora la Inspectoratul General pentru Imigrări, elementele biometrice de identificare și orice alte date cu caracter personal stocate în bazele de date de producție se șterg prin procedură automată și ireversibilă. (3) Impresiunile digitale stocate în baza de date a Sistemului Național de Evidență a Străinilor se șterg prin procedură automată imediat după ridicarea cărților de rezidență, respectiv a cărților de rezidență permanentă, iar dacă nu au fost ridicate la data programată pentru eliberarea acestora, cel târziu la împlinirea unui termen de 90 de zile de la această dată.

6. Articolul 41⁴ se abrogă.