La articolul 18 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 204/2020 privind stabilirea unor măsuri de aplicare a Acordului privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, în materie de reglementare a dreptului de intrare și ședere pe teritoriul României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1132 din 25 noiembrie 2020, aprobată cu modificări prin Legea nr. 77/2021 , după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (6), cu următorul cuprins:(6) În funcție de opțiunea solicitanților, permisul de ședere se ridică de la formațiunea teritorială a Inspectoratului General pentru Imigrări unde a fost depusă cererea sau poate fi expediat, prin servicii de curierat, la domiciliul sau la reședința din România ale titularului, cu suportarea de către acesta a cheltuielilor de expediție.