LexistoriaDreptul la drept.

Atribuțiile Consiliului Economic și Social

Azi

Legea 248/2013 · 5 articole

Articolul 5

Consiliul Economic și Social exercită următoarele atribuții:

a) avizează proiectele de acte normative din domeniile de specialitate prevăzute la art. 2 alin. (2) , inițiate de Guvern, precum și propunerile legislative ale deputaților și senatorilor, invitând inițiatorii la dezbaterea actelor normative;

b) elaborează, la solicitarea Guvernului, a Parlamentului sau din proprie inițiativă, analize și studii privind realitățile economice și sociale;

c) semnalează Guvernului sau Parlamentului apariția unor fenomene economice și sociale care impun elaborarea unor noi acte normative.

Articolul 6

(1) Inițiatorii pot participa la dezbaterea proiectului de act normativ, atât în comisiile permanente, cât și în Plenul Consiliului Economic și Social, la invitația Consiliului Economic și Social.

(2) Avizul prevăzut la art. 2 alin. (1) , în situația în care a fost emis în condițiile legii, sau punctele de vedere transmise conform prevederilor alin. (8) vor însoți în mod obligatoriu proiectul de act normativ, până la adoptare.

(3) Avizele favorabile nu se motivează.

(4) Avizele cu observații și propuneri vor cuprinde motivarea completă a fiecărei obiecții sau propuneri.

(5) Avizele nefavorabile vor cuprinde în mod obligatoriu motivarea acestora.

(6) Avizele se adoptă prin votul plenului, cu o majoritate de două treimi din numărul membrilor Consiliului Economic și Social prezenți.

(7) În cazul în care nu se poate adopta un aviz în condițiile prevăzute la alin. (3)-(6) , se vor transmite inițiatorului punctele de vedere ale părților prevăzute la art. 11 alin. (2) , exprimate în Plenul Consiliului Economic și Social, sau, după caz, exprimate în condițiile art. 19 .

(8) Avizul Consiliului Economic și Social sau punctele de vedere ale părților se transmit în scris inițiatorului actului normativ, sub semnătura președintelui.

Articolul 7

(1) În îndeplinirea atribuțiilor prevăzute la art. 5 , Consiliul Economic și Social are obligația de a analiza proiectele de acte normative primite și de a transmite avizul său în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la primirea solicitării.

(2) Depășirea termenului prevăzut la alin. (1) dă dreptul inițiatorului să transmită proiectele de acte normative spre adoptare fără avizul Consiliului Economic și Social, cu menționarea acestei situații, conform prevederilor art. 5 lit. a) .

Articolul 8

Consiliul Economic și Social stabilește relații cu organisme și organizații naționale și internaționale din domeniile social și economic.

Articolul 9

Consiliul Economic și Social analizează și propune măsuri pentru îmbunătățirea modului de aplicare a acordurilor și convențiilor internaționale la care România este parte, precum și a programelor de asistență inițiate de organismele internaționale de specialitate, din domeniul propriu de activitate.

Capitolul II — Atribuțiile Consiliului Economic și Social · Legea 248/2013 · Lexistoria