(1) Valoarea activelor nete și valoarea unității de cont ale unui fond de pensii ocupaționale, calculate de către depozitar la fiecare dată de evaluare, se comunică administratorului și Comisiei în aceeași zi.

(2) Calculele menționate la alin. (1) sunt făcute de depozitar și sunt supuse auditării unui auditor independent avizat de Comisie.

(3) Auditorul financiar nu poate fi persoană afiliată angajatorului, sindicatului, administratorului sau depozitarului.

(4) Evaluarea are loc cel puțin o dată pe lună la datele stabilite prin normele Comisiei.