LexistoriaDreptul la drept.

Supravegherea activității

Azi

Legea 249/2004 · 11 articole

Articolul 93

(1) Comisia reglementează, coordonează și controlează activitatea entităților implicate în domeniul pensiilor ocupaționale.

(2) În termen de 30 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, Comisia înființează un departament distinct în vederea desfășurării activității în conformitate cu prevederile prezentei legi.

Articolul 94

(1) Pentru desfășurarea activității în conformitate cu prevederile prezentei legi, Comisia are următoarele atribuții principale:

a) acordarea sau retragerea autorizațiilor, după caz, pentru schemele facultative de pensii ocupaționale, fondurile de pensii ocupaționale și administratori;

b) acordarea sau retragerea avizelor pentru depozitari și auditori financiari;

c) asigurarea unei bune funcționări a schemelor facultative de pensii ocupaționale și a administratorilor;

d) supravegherea prudențială a activității fondurilor de pensii ocupaționale și a administratorilor;

e) verificarea evidențierii separate a activelor și pasivelor fiecărui fond de pensii ocupaționale de celelalte activități ale entităților implicate;

f) informarea și educarea populației cu privire la scopurile și principiile de funcționare a schemelor facultative de pensii ocupaționale, a fondurilor de pensii ocupaționale și a administratorilor;

g) colaborarea cu Banca Națională a României și cu Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, precum și cu alte organisme interne și internaționale, pentru a asigura cea mai eficientă supraveghere și reglementare;

h) emiterea de norme privind funcționarea schemelor facultative de pensii ocupaționale, a fondurilor de pensii ocupaționale, a fondurilor de rezervă, a Consiliului de coordonare, a administratorilor, a activității depozitarilor și a auditorilor financiari;

i) emiterea de norme privind investițiile și evidențierea contabilă distinctă pentru perioadele contributive și cele de plată a pensiilor ocupaționale;

j) stabilirea profitului minim anual real, luat în considerare la determinarea sumei la care are dreptul participantul la terminarea perioadelor contributive;

k) supravegherea și controlul activității administratorilor;

l) desfășurarea altor activități prevăzute în prezenta lege.

(2) Comisia are calitatea procesuală activă și poate interveni în orice proces împotriva administratorilor, organisme sau persoane care se află într-o relație juridică cu aceștia, fie în mod direct, fie în mod indirect, atunci când o astfel de acțiune este necesară în scopul protejării participanților.

(3) Comisia calculează și publică:

a) rata ponderată de rentabilitate a tuturor fondurilor de pensii ocupaționale pentru ultimele 24 de luni ca sumă a produselor dintre rata de rentabilitate a fiecărui fond și ponderea medie a fondului în piața fondurilor;

b) ponderea fiecărui fond de pensii ocupaționale în piața fondurilor ca medie aritmetică dintre ponderea fondului în ultima zi lucrătoare a lunii care precedă perioada de 24 de luni și ponderea fondului în ultima zi lucrătoare a ultimei luni din perioada de 24 de luni.

(4) În cazul în care rata de rentabilitate a unui fond de pensii ocupaționale este mai mică decât rata de rentabilitate minimă a tuturor fondurilor, pentru 3 ani consecutivi, Comisia poate retrage autorizația de funcționare administratorului fondului respectiv, aplicând procedura prevăzută la art. 12.

Articolul 95

(1) În exercitarea atribuțiilor de control al activităților administratorilor, Comisia are dreptul:

a) să obțină de la administratori, angajatori, sindicate și depozitari copii după toate documentele care privesc schema facultativă de pensii ocupaționale respectivă;

b) să obțină orice informație ori să chestioneze orice membru al Consiliului de administrație sau pe oricare dintre angajații unui administrator ori ai depozitarului în legătură cu activitățile acestora.

(2) Persoanele autorizate de președintele Comisiei vor avea drept de acces în sediile:

a) unui administrator sau ale oricărei alte entități implicate, cu scopul de a verifica dacă activitățile sale sunt în conformitate cu prevederile prezentei legi, ale normelor Comisiei, cu regulile schemei facultative de pensii ocupaționale respective și cu prevederile contractului de administrare;

b) unui angajator sau sindicat, cu scopul de a verifica dacă activitățile lor legate de schemele facultative de pensii ocupaționale propuse sunt în conformitate cu prevederile prezentei legi și cu normele Comisiei;

c) depozitarului, cu scopul de a verifica dacă activitățile acestora în legătură cu schemele facultative de pensii ocupaționale sunt în conformitate cu prezenta lege și cu orice contract încheiat cu administratorul fondului de pensii ocupaționale.

(3) Scopul inspecției va fi indicat în autorizația emisă de președintele Comisiei.

(4) Persoana autorizată care efectuează inspecția are dreptul:

a) să solicite și să verifice orice registre, documente, fișiere informatice sau alte evidențe privind schemele facultative de pensii ocupaționale;

b) să solicite eliberarea de copii după astfel de documente sau evidențe;

c) să solicite orice informații privind fondurile de pensii ocupaționale, de la membrii organelor statutare de conducere și de la angajații entităților la care se efectuează inspecția.

(5) Entitatea inspectată este obligată să se asigure că persoanei autorizate, care efectuează inspecția, i se permite accesul la toate registrele, documentele și alte evidențe care privesc activitățile sale legate de obiectul inspecției.

(6) Persoana care efectuează inspecția redactează un raport pe care îl prezintă președintelui Comisiei, iar acesta înștiințează entitatea la care s-a efectuat inspecția despre neregulile constatate și îi acordă un termen pentru corectarea acestora.

Articolul 96

(1) Comisia ține Registrul fondurilor de pensii ocupaționale și al administratorilor, denumit în continuare Registru.

(2) Registrul cuprinde:

a) denumirea și natura fondului de pensii ocupaționale;

b) denumirea, sediul, numărul de ordine în registrul comerțului și codul unic de înregistrare ale administratorului;

c) lista membrilor Consiliului de administrație al administratorului;

d) denumirea, sediul, numărul de ordine în registrul comerțului și codul unic de înregistrare ale depozitarului;

e) codul autorizației fondului de pensii ocupaționale, codul autorizației administratorului și codul avizului depozitarului;

f) alte informații prevăzute în normele Comisiei.

(3) Comisia emite norme privind actualizarea informațiilor din Registru.

Articolul 97

(1) Comisia publică, în termen de 6 luni de la sfârșitul fiecărui an calendaristic, un raport privind piața pensiilor ocupaționale din România.

(2) Raportul conține date despre piața pensiilor ocupaționale, o prezentare a modului de aplicare a legislației pensiilor ocupaționale, o prezentare a activităților Comisiei, alte aspecte privind schemele facultative de pensii ocupaționale, administratorii și depozitarii, precum și rata medie ponderată de rentabilitate a tuturor fondurilor și ponderea medie a fiecărui fond.

Articolul 98

(1) Președintele, membrii Consiliului Comisiei și angajații Comisiei sunt obligați să păstreze stricta confidențialitate a oricărei informații obținute în cursul sau ca urmare a exercitării funcției ori prerogativelor lor pe perioada exercitării mandatului, respectiv contractului de muncă, precum și pe o perioadă de 2 ani de la data încetării mandatului sau contractului de muncă la Comisie.

(2) Fac excepție de la prevederile alin. (1) situațiile în care informația este divulgată în exercițiul unei funcții sau prerogative legate de activitatea Comisiei ori în alte cazuri prevăzute de lege.

Articolul 99

Președintele Comisiei, membrii Consiliului Comisiei și personalul de specialitate al Comisiei, în timpul activității, sunt obligați:

a) să nu accepte nici un fel de plată, post sau funcție, să nu presteze servicii și să nu dețină acțiuni la un administrator, un sindicat, un depozitar, după caz, precum și la persoanele afiliate acestora;

b) să nu exercite altă profesie ori să nu ocupe o funcție publică, privată sau de demnitate publică, cu excepția activității didactice în învățământul superior;

c) să nu adere la un fond de pensii ocupaționale.

Articolul 100

(1) Veniturile bugetului Comisiei se completează cu:

a) taxe pentru cereri de autorizare a schemei facultative de pensii ocupaționale, în cuantum de 10.000.000 lei;

b) taxe pentru cereri de autorizare a fondului de pensii ocupaționale, în cuantum de 10.000.000 lei;

c) taxe pentru cereri de autorizare a administratorului, în cuantum de 200.000.000 lei;

d) taxe pentru cereri de avizare a depozitarului, în cuantum de 50.000.000 lei;

e) taxe lunare plătite de administratori din fonduri proprii, în cuantum de 0,7% din contribuțiile brute încasate.

(2) În cazul respingerii cererii de avizare sau de autorizare, taxa percepută nu se restituie.

(3) Taxele prevăzute la alin. (1) sunt suportate de solicitant, iar modalitatea de plată a acestora este stabilită prin normele Comisiei.

(4) Prin proiectul anual al bugetului propriu, Comisia poate modifica nivelul taxelor prevăzut la alin. (1) lit. a)-d), în funcție de indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de Statistică.

(5) Pentru nevirarea la termen a taxei prevăzute la alin. (1) lit. e), Comisia va calcula majorări de întârziere, în conformitate cu reglementările în vigoare referitoare la sumele nevirate la termen la bugetul de stat.

Articolul 101

Până la termenul de intrare în vigoare a legii, pentru cheltuielile de întreținere, dotare și funcționare a departamentului prevăzut la art. 93 alin. (2), Comisia va apela, cu titlu de împrumut rambursabil, la disponibilul din Fondul de protejare a asiguraților, constituit în baza art. 60 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, cu modificările și completările ulterioare. Împrumutul se va rambursa de către autoritatea de reglementare și supraveghere a fondurilor de pensii în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit art. 115, împreună cu dobândă egală cu cea practicată de trezoreria statului.

Articolul 102

(1) În primii 5 ani de la înființare, Comisia colaborează cu un consultant cu experiență internațională în supravegherea și administrarea fondurilor de pensii ocupaționale.

(2) Comisia stabilește condițiile și criteriile de selectare a consultantului.

Articolul 103

(1) Un participant sau un fost participant la o schemă facultativă de pensii ocupaționale poate depune la Comisie plângere împotriva administratorului dacă consideră că activitatea acestuia nu se conformează prevederilor legale în vigoare cu privire la schemele facultative de pensii ocupaționale.

(2) Plângerile formulate conform prevederilor alin. (1) se adresează președintelui Comisiei.

(3) În termen de 30 de zile de la primirea sesizării, președintele Comisiei este obligat să răspundă petentului.

(4) Răspunsul președintelui Comisiei la plângerea formulată poate fi contestat la instanța judecătorească competentă, conform prevederilor legislației în vigoare referitoare la contenciosul administrativ.