(1) Drepturile cuvenite participanților sunt garantate.
(2) În caz de neplată a drepturilor datorate participanților de către entitățile implicate, plățile vor fi efectuate din Fondul de garantare a pensiilor ocupaționale, până la reluarea plăților de către entitățile implicate.
(1) Scopul Fondului de garantare a plăților ocupaționale este acela de a proteja drepturile participanților câștigate în cadrul schemelor facultative de pensii ocupaționale.
(2) Fondul de garantare a plăților ocupaționale se constituie din cotizațiile administratorilor.
(3) Sumele din Fondul de garantare a plăților ocupaționale se pot investi în depozite bancare și titluri de stat.
(4) În termen de până la un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Guvernul va elabora proiectul legii speciale privind organizarea, funcționarea și administrarea Fondului de garantare a pensiilor ocupaționale.