(1) Circulația ambalajelor reutilizabile între operatorii economici se face prin schimb, cu respectarea prevederilor Legii contabilității nr. 82/1991, republicată , cu modificările și completările ulterioare, și ale L egii nr. 227/2015 privind Codul fiscal , cu modificările și completările ulterioare, iar dacă beneficiarii nu dețin cantitățile de ambalaje necesare efectuării schimbului aceștia achită o garanție bănească în schimbul ambalajelor primite.

(2) Începând cu data de 31 martie 2019, valoarea garanției bănești prevăzute la alin. (1) este în cuantum de 0,5 lei/ambalaj între operatorii economici și între operatorii economici și consumatorul final, în cazul ambalajelor primare reutilizabile, cu volume cuprinse între 0,1 l și 3 l, utilizate pentru produse destinate consumului populației.

(3) Autoritatea publică centrală pentru protecția mediului poate iniția actualizarea valorii garanției bănești prevăzute la alin. (2) , la valoarea propusă de reprezentanții sectoarelor economice relevante, în funcție de evoluția prețului ambalajelor și rata inflației.

(4) Operatorii economici care introduc pe piața națională produse ambalate în ambalaje reutilizabile sunt obligați:

a) să marcheze sau să înscrie pe ambalajul primar sau pe eticheta produsului destinat consumatorilor sintagma «ambalaj reutilizabil»;

b) să organizeze, începând cu data de 1 ianuarie 2019, preluarea ambalajelor reutilizabile, astfel încât să realizeze un procentaj de returnare de minimum 80%.

(5) Până la data de 1 ianuarie 2021, în baza evaluării eficienței economice, sociale și de mediu, precum și a impactului asupra întreprinderilor mici și mijlocii, prin hotărâre a Guvernului, se stabilește un sistem de garanție-returnare care să se aplice pentru ambalaje primare nereutilizabile din sticlă, plastic sau metal, cu volume cuprinse între 0,1 l și 3 l inclusiv, utilizate pentru a face disponibile pe piața națională bere, mixuri de bere, mixuri de băuturi alcoolice, cidru, alte băuturi fermentate, sucuri, nectaruri, băuturi răcoritoare, ape minerale și ape de băut de orice fel, vinuri și spirtoase.

(6) Hotărârea Guvernului prevăzută la alin. (5) acoperă cel puțin următoarele elemente ale sistemului de garanție-returnare:

a) modalitatea de circulație a ambalajelor care fac obiectul sistemului de garanție-returnare;

b) definirea componentelor sistemului de colectare;

c) definirea modului de funcționare a sistemului de garanție- returnare;

d) mecanismul de rambursare a garanției;

e) valoarea garanției;

f) administratorul sistemului;

g) marcajul ambalajelor care să indice participarea acestora în sistemul de garanție-returnare;

h) monitorizarea și controlul sistemului de garanție- returnare.