Pentru a calcula dacă au fost atinse obiectivele globale de reciclare minime, precum și obiectivele minime pe tip de material, prevăzute în anexa nr. 5 , începând cu anul 2025:

a) instituțiile din subordinea/coordonarea autorității publice centrale pentru protecția mediului cu atribuții în raportarea datelor și/sau informațiilor din domeniul ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje calculează greutatea deșeurilor de ambalaje generate și reciclate într-un an calendaristic dat, iar deșeurile de ambalaje generate pe teritoriul național sunt considerate ca fiind egale cu cantitatea de ambalaje introdusă pe piață în același an pe teritoriul național;

b) greutatea deșeurilor de ambalaje reciclate se calculează ca fiind greutatea ambalajelor care au devenit deșeuri și care, fiind supuse tuturor operațiunilor necesare de verificare, de sortare și altor operațiuni preliminare pentru îndepărtarea deșeurilor care nu sunt vizate de reprelucrarea ulterioară și pentru asigurarea unei înalte calități a reciclării, intră în operațiunea de reciclare în care deșeurile sunt, de fapt, reprelucrate în produse, materiale sau substanțe.