(1) Registrul național de diabet zaharat și prediabet este o platformă electronică dezvoltată în scopul de a realiza înregistrarea datelor personale și medicale ale pacienților cu prediabet și diabet zaharat într-o bază de date unică la nivel național și poate fi în interconexiune cu dosarul electronic de sănătate al pacientului potrivit art. 346¹-346¹² din Legea nr. 95/2006, republicată , cu modificările și completările ulterioare.

(2) Registrul național de diabet zaharat și prediabet se organizează și funcționează în condițiile prevăzute prin hotărâre a Guvernului.

(3) Fondurile necesare pentru proiectarea, realizarea, mentenanța și dezvoltarea permanentă a platformei electronice prevăzute la alin. (1) se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății, din bugetul fondurilor externe nerambursabile sau din alte surse legal constituite.

(4) Prelucrarea datelor cu caracter personal și medical ale pacienților cu prediabet și diabet zaharat în cadrul Registrului național de diabet zaharat și prediabet se realizează cu respectarea prevederilor Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor) și ale Legii nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), cu modificările ulterioare.

(5) Ministerul Sănătății și Institutul Național de Sănătate Publică adoptă măsuri tehnice și organizatorice adecvate în vederea asigurării unui nivel corespunzător de securitate și confidențialitate a datelor, potrivit prevederilor art. 32 din Regulamentul (UE) 2016/679.

(6) Înregistrarea datelor prevăzute la alin. (1) în cadrul Registrului național de diabet zaharat și prediabet este obligatorie pentru toate unitățile prevăzute la art. 30 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, republicată , cu modificările și completările ulterioare, și se realizează cu respectarea prevederilor alin. (4) și cu respectarea tuturor garanțiilor și exigențelor privind confidențialitatea datelor.

(7) Prin utilizarea datelor înregistrate în Registrul național de diabet zaharat și prediabet se înțelege colectarea, înregistrarea, organizarea, structurarea, stocarea, transmiterea către registru, consultarea acestora de către medici, precum și de către Ministerul Sănătății și Institutul Național de Sănătate Publică.

(8) Utilizarea datelor înregistrate în Registrul național de diabet zaharat și prediabet este permisă Ministerului Sănătății și Institutului Național de Sănătate Publică și în vederea realizării de rapoarte, analize, evaluări statistice și pentru elaborarea politicilor de sănătate aferente.