În sensul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

a) aplicant - persoană fizică sau juridică ce propune un proiect de cercetare în cadrul unei competiții;

b) clasa I de performanță - organizații de cercetare înalt performante, ale căror activități de cercetare, dezvoltare și inovare răspund provocărilor societale și/sau nevoilor mediului economic;

c) clasa a II-a de performanță - organizații de cercetare cu performanțe medii, ale căror activități de cercetare, dezvoltare și inovare corespund provocărilor societale și/sau nevoilor mediului economic;

d) clasa a III-a de performanță - organizații de cercetare cu performanțe slabe sau neperformante, ale căror activități de cercetare, dezvoltare și inovare nu răspund provocărilor societale și/sau nevoilor mediului economic;

e) evaluarea performanței pentru integrare - evaluarea activității de cercetare științifică și dezvoltare tehnologică a organizațiilor de cercetare, dezvoltare și inovare, care conduce la încadrarea acestora în clasele I, a II-a și a III-a de performanță, desfășurată în baza normelor metodologice elaborate de către MCID;

f) integrarea voluntară a organizațiilor de cercetare, dezvoltare și inovare - procesul de asociere a organizațiilor de cercetare, care asigură consolidarea sistemului național de cercetare-dezvoltare, prin crearea unui mediu sustenabil, predictibil și simplificat, favorabil derulării activității de cercetare-dezvoltare și creșterii capacității de inovare a sistemului de cercetare, dezvoltare și inovare, cu accent inclusiv pe contribuția la combaterea schimbărilor climatice și accelerarea tranziției digitale, facilitând sinergii între cercetare și mediul de afaceri;

g) organizații de cercetare - organizațiile de cercetare, dezvoltare și inovare reglementate de art. 7, 8 și 8¹ din Ordonanța Guvernului nr. 57/2002 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 324/2003 , cu modificările și completările ulterioare;

h) Spațiul European de Cercetare, denumit în continuare SEC - instrument pentru integrarea în mod eficient a sistemelor europene de cercetare și inovare și pentru consolidarea cooperării între statele membre ale Uniunii Europene.